Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   Chicu spune că Guvernul va…

Chicu spune că Guvernul va trebui să rectifice bugetul dacă CC va decide să anuleze creditul rusesc: „Este un atac politic”

Premierul Ion Chicu susține că sesizările depuse la Curtea Constituțională împotriva creditului rusesc în sumă de 200 milioane de euro sunt „un atac politic”. Șeful Executivului a mai precizat că în cazul în care acest credit va fi anulat, Guvernul va trebui să vină cu o rectificare a bugetului.

„În cazul în care creditul nu va putea fi accesat de către Guvern, vom avea deficiență în finanțarea unor cheltuieli, inclusiv din rectificarea la buget, votată în Parlament. Mă refer la acele investiții din infrastructură, mă refer la ajutorul pentru agenții economici și multe alte cheltuieli. În cazul anulării acestui credit, Guvernul va trebui să vină în Parlament cu rectificarea în minus cu patru miliarde de lei. Cei care au pornit această aventură politică, să își asume responsabilitate”, a declarat premierul Chicu.

Membrii Curții Constituționale (CC) vor examina la 7 mai trei sesizări care vizează acordul pentru acordarea creditului acordat de Federația Rusă.

Proiectul de lege pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul Federației Ruse și cel al R. Moldova privind acordarea unui împrumut financiar de stat în valoare de 200 de milioane de euro, a fost adoptat joi, 23 aprilie, cu votul deputaților PSRM și PDM, în ambele lecturi. Parlamentarii din opoziție au criticat prevederile acordului și au cerut renegocierea împrumutului rusesc. Ulterior, proiectul a fost suspendat de către judecătorii de la CC.