Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   „Cauza penală a fost pornită…

„Cauza penală a fost pornită pe fapt”: după trei luni de la moartea cuplului blocat într-o mașină sub zăpadă, nu există bănuiți sau învinuiți de neglijență în serviciu

Sursa: Studio-L Căușeni/Facebook

La peste trei luni de la moartea cuplului blocat în zăpadă în raionul Căușeni, care a fost găsit la peste 17 ore de când a cerut ajutor, nu există bănuiți sau învinuiți în dosarul penal deschis pe faptul neîndeplinirii sau îndeplinirii necorespunzătoare de către persoanele publice a obligațiilor de serviciu rezultate din atitudinea neglijentă sau neconştiincioasă față de ele, exprimate în neacordarea de ajutor, care a provocat decesul a două persoane.

Potrivit unui răspuns oferit de reprezentanții Centrului Național Anticorupție (CNA), la sfârșitul lunii februarie, care desfășoară urmărirea penală, cauza penală a fost pornită „pe fapt”, iar „la moment nu există careva persoane cu statut de bănuit sau învinuit”.

Organul de urmărire penală al Inspectoratului de Poliție Căuşeni a început urmărirea penală în cauza penală la 10 ianuarie 2024, la peste o lună de la decesul celor două persoane, conform semnelor componenţei de infracțiune prevăzute de art. 329 alin(2) lit. a) din Codul penal – neglijenţa în serviciu.

La 24 februarie 2024, cauza penală a fost remisă în adresa organului de urmărire penală a CNA, în vederea efectuării în continuare a urmăririi penale.

„Totodată, examinarea acesteia se află la o etapă incipientă în care se efectuează acțiuni de urmărire penală necesare pentru stabilirea tuturor circumstanţelor cu privire la săvârşirea infracțiunii, urmând a fi clarificate acțiunile/inacțiunile fiecărei persoane în parte, cu ulterioara recunoaștere și audiere în calitatea atribuită”, a comunicat CNA.

Comisia securitate națională, apărare și ordine publică a audiat vineri, 8 decembrie, autoritățile responsabile de înlăturarea consecințelor provocate de ninsorile abundente înregistrate la sfârșitul lunii noiembrie, în contextul cazului în care două persoane au decedat după ce au rămas blocate cu autoturismul pe drum. Ședința s-a desfășurat cu ușile închise, iar, la final, președintele Comisiei securitate națională, apărare și ordine publică, Lilian Carp, a făcut declarații pentru presă.

Acesta a menționat că pentru salvarea celor două persoane au fost purtate „în total, 28 de discuții, fie cu ei, fie cu rudele lor” și că „de fiecare dată li s-a recomandat să părăsească mașina, să se apropie de localitate”.

Atunci Carp a declarat că pe cazul celor două persoane care și-au pierdut viața, în apropiere de localitatea Coșcalia, raionul Căușeni, după ce automobilul în care se aflau a rămas blocat în nămeți a fost, inițiat un proces penal, care vizează două aspecte – cauza decesului victimelor și neexecutarea atribuțiilor de serviciu.

„Cu certitudine, vom aștepta concluziile finale ale Procuraturii Generale și vom face recomandările către Guvern, pentru a lua atitudine. Concluziile preliminare sunt că avem nevoie de protocoale clare despre intervenția autorităților în cazurile excepționale. În prezent, un astfel de protocol există doar la Î. S. Administrația de Stat a Drumurilor. Totodată, Legea cu privire la organizarea și funcționarea Serviciului național unic pentru apelurile de urgență 112 trebuie modificată”, a declarat președintele Comisiei securitate națională, apărare și ordine publică.

Cronologia cazului celor două persoane găsite fără suflare într-o mașină blocată sub zăpadă, prezentată de ministrul Afacerilor Interne: victimelor li s-a recomandat să se „deplaseze individual”

Ministrul Afacerilor Interne Adrian Efros a susținut miercuri, 29 noiembrie, o conferință de presă privind activitatea instituțiilor statului duminică, 26 noiembrie, când a nins în mai multe regiuni ale țării. Oficialul a prezentat datele cazului celor două persoane găsite fără suflare într-o mașină sub zăpadă, la peste 17 ore de când au anunțat că sunt blocate și li s-a recomandat să „iasă la traseu”.

Totuși, Efros nu a putut răspunde reporterilor care au întrebat cât timp a trecut de la primul apel în privința situației celor două persoane, până când salvatorii au ajuns să dezgroape vehiculul în care erau corpurile neînsuflețite.

Conform ministrului, luni, 27 noiembrie, salvatorii au ajuns la victime după 6 ore de la apelul privind descoperirea cadavrelor, primit de 112 la ora 8 dimineața.

Din informațiile prezentate de oficial, Serviciul 112 a anunțat salvatorii despre cazul celor două persoane abia după circa trei ore de la primul apel la numărul de urgență, la 17:54, când mașina era sub zăpadă. După informarea IGSU, Ministerul nu mai deține, sau cel puțin nu a prezentat, alte informații despre starea celor doi și ce s-a întâmplat cu ei până au fost găsiți decedați a două zi dimineața.

Potrivit unor surse ale ZdG, victimele sunt un bărbat în vârstă de 63 de ani și o femeie în vârstă de 64 de ani.