Arestul în lipsă a lui Vladimir Plahotniuc, recunoscut legal de Judecătoria din Moscova

Judecătoria din Moscova a respins la 10 ianuarie recursul împotriva deciziei din 30 noiembrie 2017 a Tribunalului regiunii Basmani, prin care pe numele liderului PDM, Vladimir Plahotniuc, a fost autorizat arestul în lipsa inculpatului, scrie agenția de știri RIA Novosti. Agenția face trimitere la relatările unui corespondent prezent în sala de ședințe a instanței de judecată în momentul în care a fost dat citirii decizia. Ria Novosti precizează că Vladimir Plahotniuc este învinut de tentativă de omor din motive politice. Până la acest moment, liderul PDM nu a făcut vreo declarație în legătură cu dosarul penal existent pe numele său în Federația Rusă.

Pe portalul instanțelor de judecată din Federația Rusă figurează un dosar penal pe numele Plahotniuc V. G. Inițialele prenumelui și patronimicului corespund celor ale liderului PDM, Plahotniuc Vladimir Gheorghe. Acesta este acuzat în baza art. 105, alin. (2), pct. l) al Codului Penal al F. Ruse, adică omor săvârșit din „motive politice, ideologice, rasiale, naționaliste sau religioase, sau din motive de ură față de anumite grupuri sociale”.

Potrivit datelor de pe portalul instanțelor din F. Rusă, dosarul a fost înregistrat la Tribunalul regiunii Basmani pe data de 30 noiembrie 2017. În aceeași zi, Tibunalul a luat decizia de a emite o măsură de arest pe numele inculpatului sub formă de arest. La 4 decembrie, decizia instanței a fost contestată, iar astăzi, 10 ianuarie, Judecătoria din Moscova a respins recursul. Respectiv, măsura de arest a rămas în vigoare.

Presa rusă a scris anterior că Vladimir Plahotniuc este anunțat în căutare internațională în legătură cu dosarul de omor. Într-un răspuns pentru portalul deschide.md, Centrul de Cooperarea Polițienească Internațională din R. Moldova a precizat că pe 8 decembrie Secretariatul General al Organizației Internaționale a Poliției Criminale INTERPOL, cu sediul la Lyon, a refuzat solicitarea Federației Ruse de a-l anunța pe Plaohtniuc în căutare internațională, pe motiv că aceasta este una motivată politic.

După mediatizarea subiectului, PDM a emis un comunicat de presă în care califica dosarul drept una dintre „acțiunile provocatoare de hărţuire şi persecuţie politică la care sunt supuşi în continuare, de către Federaţia Rusă, reprezentanţii partidului şi oficiali ai Guvernului şi Parlamentului” și anunța că va informa instituţiile internaţionale în legătură au aceste „abuzuri”.


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

1 comentariu

  1. Lilian 007

    Uzurpatorul Plahotniuk este foarte nociv pentru Republica Moldova. Dar dacă nimerește în mânile rușilor poate fi transformat de aceștea în bombă nucleară pentru Moldova. De aceia Plahotniuk trebuie judecat aici pe loc pentru uzurparea puterii în stat sau în România, ca cetățean român pentru escrocherii. Dacă-l scăpăm pe Plahotniuk în Rusia, el poate deveni de zeci de ori mai nociv, ca idiotul mancurt Dodon!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *