Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   Alegerile prezidențiale 2020: Proces penal…

Alegerile prezidențiale 2020: Proces penal pe numele persoanei care a folosit gaze lacrimogene la o secție de votare de la Varnița. Poliția: „Situația rămâne tensionată”

Reprezentanții Inspectoratului General de Poliție au declarat că, în contextul altercațiilor de la Varnița, autoritățile au inițiat un proces penal pe numele cetățeanului care a folosit gaze lacrimogene în direcția unor alegători care se aflau la coadă la una dintre secțiile de votare de acolo.

Anunțul a fost făcut de către șeful-adjunct al IGP.

De la primele ore ale dimineții, odată cu începerea procesului de vot, la secțiile de votare din Varnița s-au format cozi.

Marin Maxian, șeful adjunct al Inspectoratului General al Poliției al Ministerului Afacerilor Interne a R. Moldova a menționat că la Varnița a fost blocat accesul alegătorilor la o secție de votare, iar unele persoane care sunt împotriva participării la vot a persoanelor din stânga Nistrului le solicită acestora testul negativ la COVID-19.

Discuțiile aprinse dintre alegători prezenți acolo au degenerat în altercații.

Potrivit autorităților, discuțiile aprinse au pornit între un grup de veterani și un alt grup de cetățeni. Astfel, s-au folosit gaze lacrimogene, iar două persoane au avut nevoie de ingrijiri medicale. Autoritățile de la Chișinău spun că unul dintre alegători este autorul, iar Poliția urmează să stabilească toate circumstanțele.

MAI MULTE DETALII AICI: VIDEO/ Situația la Varnița. Zeci de mașini, în coloană în apropiere de secțiile de votare. Poliția confirmă că au fost folosite gaze lacrimogene. Cetățenii din stânga Nistrului spun că vor „pace”