Principală  —  IMPORTANTE   —   Administratorul și șoferul unei companii…

Administratorul și șoferul unei companii de transport, care în aprilie 2022 nu au declarat în vamă 240 mii de euro și 8000 de dolari, condamnați la patru ani de închisoare

Administratorul și șoferul unei companii de transport, care în aprilie 2022 nu au declarat în vamă 240 mii de euro și 8.000 de dolari, urmare a trimiterii pe banca acuzaților, au fost condamnați la patru ani închisoare, informează luni, 20 februarie, Procuratura Generală (PG).

Potrivit sentinței Judecătoriei Cahul, camionul care urma să ajungă în Turcia și în care fuseseră ascunși banii nedeclarați, a fost supus confiscării, ca bun folosit la comiterea contrabandei.

„Totuși, instanța de judecată a refuzat solicitarea Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) de confiscare și a sumei de bani care fac obiectul acestei infracțiuni.

Potrivit procurorilor, respingerea acestei solicitări contravine atât legii, cât și practicii judiciare de confiscare în folosul statului a banilor și  mărfurilor care au făcut obiectul contrabandei. Mai mult, Codul penal prevede inclusiv confiscarea „oricăror venituri din valorificarea acestor bunuri.” Prin urmare, procurorii PCCOCS vor contesta sentința în parte ce ține de confiscarea celor 240.000 de euro și 8.000 de dolari”, anunță reprezentanții Procuraturii.

Inculpații sunt din Chișinău și au vârste de 47 și 51 de ani, potrivit PG. Cei doi sunt acum în custodia statului, iar până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești finale, aceștia se prevalează de prezumția nevinovăției, potrivit legii.