Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   Accelerarea schimbului de informații referitoare…

Accelerarea schimbului de informații referitoare la recuperarea și gestionarea activelor infracționale, cu suportul OSCE

Sursa foto: cna.md

Delegația Oficiului Coordonatorului pentru Activitățile Economice și de Mediu (OCEEA) al OSCE (Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa), condusă de coordonatorul adjunct Ralf Ernst și directorul Centrului Național Anticorupție(CNA), Alexandr Pînzari, au avut o întrevedere în cadrul Proiectului „Sprijinirea eforturilor anticorupție ale Guvernului R. Moldova”, se arată într-un comunicat joi, 25 aprile.

Părțile și-au manifestat deschiderea de a colabora pe domeniile de responsabilitate și de a dezvolta relațiile de cooperare reciproce, cu semnarea ulterioară a Memorandumului de Înțelegere între CNA – OSCE (OCEEA).

În cadrul ședinței, directorul CNA a vorbit despre activitățile Centrului menționând realizările instituției în prevenirea și combaterea corupției, activitatea analitică, dar și recuperarea bunurilor infracționale.

„Suportul acordat de OSCE pentru realizarea activităților în cadrul BAMIN (Rețelei Balcanice a agențiilor de administrare a bunurilor infracționale indisponibilizate) a cărui Președinție este deținută la moment de R. Moldova, ne permite să consolidăm cooperarea și să accelerăm schimbul de informații cu omologii din cadrul autorităților de gestionare a activelor infracționale”, a menționat șeful CNA.

Ralf Ernst și-a exprimat disponibilitatea de a oferi suportul OCEEA instituției în cadrul Proiectului „Sprijinirea eforturilor anticorupție ale Guvernului R. Moldova”.