Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   Vladimir Putin nu va mai…

Vladimir Putin nu va mai organiza anul acesta conferinţa sa anuală de întrebări şi răspunsuri cu cetăţenii, anunță Kremlinul

Preşedintele rus Vladimir Putin nu va mai organiza anul acesta conferinţa sa anuală de întrebări şi răspunsuri cu cetăţenii, un format amintind de marile show-uri televizate, întrucât a găzduit deja evenimente televizate similare în ultimele luni, a declarat Kremlinul într-o serie de comentarii publicate miercuri, potrivit dpa, citat de Agerpres.

În cursul celor 20 de ani de când se află la putere, fie ca preşedinte, fie ca premier, Putin a organizat de 17 ori până acum această sesiune – intitulată ‘Linie directă cu Vladimir Putin’- în care răspundea în direct la întrebările cetăţenilor ruşi.

Acest format le permitea cetăţenilor ruşi să sune în studioul de televiziune care găzduia conferinţa şi să-i pună întrebări. Emisiunea dura de obicei câteva ore şi se concentra pe probleme interne, precum sistemul de sănătate, economia, infrastructura etc.

‘Preşedintele rus ţine o linie directă de câteva luni deja. De aceea organizarea unei ‘Linii directe’ anul acesta în formatul tradiţional ar fi prea mult’, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, în comentariile difuzate de agenţia de presă TASS.

Dar Vladimir Putin intenţionează în continuare să organizeze conferinţa sa de presă anuală în decembrie, la care de regulă participă reprezentanţi ai mass-media locale şi străine, care să includă şi apeluri telefonice de la cetăţeni în direct, potrivit lui Peskov. 

Sursa: Agerpres