Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   VIDEO/ Un ucrainean din Odesa,…

VIDEO Un ucrainean din Odesa, mascat în Lord Voldemort din „Harry Potter”, a încercat să ajungă ilegal în R. Moldova

Un cetățean al Ucrainei a încercat să treacă înot două râuri, pentru a ajunge ilegal în R. Moldova, transmite hromadske.ua, cu referire la informațiile poliției de frontieră ucrainene.

Bărbatul, locuitor din Odesa, avea la el o mască de latex, un costum de neopren și o mantie. Poliția de frontieră din Ucraina l-a poreclit pe bărbatul de 40 de ani „un personaj interesant al lumii magice”, deoarece era mascat ca personajul Lord Voldemort, din filmul „Harry Potter”, care poseda puteri magice enorme și aproape a atins nemurirea. Polițiștii de frontieră au sugerat că, în acest fel, bărbatul ar fi încercat să-i sperie, dar au împiedicat totuși „dispariția lui magică” din Ucraina, notează sursa citată.

Pentru a ajunge în R. Moldova, a plănuit mai întâi să înoate peste râul Turunciuk din Urcaina, iar apoi peste Nistrul. Pentru a nu îngheța de frig și a nu se îneca în timpul înotului, ucraineanul a îmbrăcat costumul de neopren și și-a luat un ambalaj de tetrapac gol, care, umflat, l-ar fi ajutat să plutească la suprafața apei, au spus polițiștii de frontieră. Avea și un monocular, un dispozitiv de observare care combină elemente ale unui telescop și binoclu.

Bărbatul riscă să fie condamnat pentru trecerea ilegală sau încercarea de a trece ilegal frontiera de stat a Ucrainei. Pentru aceasta, se prevede o amendă de la 3.400 la 8.500 hrivne (aproximativ 1500 – 4000 de lei, n.r.) sau arest administrativ pentru 15 zile, mai notează sursa citată.