Regele Charles al III-lea a ținut un discurs istoric în Congresul SUA: „Lumea nu uită niciodată ceea ce facem”
Regele Charles al III-lea a ținut primul discurs regal în fața Congresul Statelor Unite din ultimii 35 de ani, pe 28 aprilie. Vicepreședintele SUA, J.D. Vance, dar și președintele Camerei Reprezentanților, Mike Johnson, l-au aplaudat în picioare. În discursul său de 30 de minute, regele a chemat la unitate, a vorbit despre NATO, invazia Rusiei în Ucraina, dar și despre faptul că „cuvintele Americii au greutate”.
Discursul regelui Charles al III-lea marchează doar a doua ocazie în care un monarh britanic se adresează unei sesiuni comune a Congresului. Regina Elisabeta a II-a, mama sa, care a ținut de asemenea un discurs în Congresul american.
Charles al III-lea a făcut referire la cooperarea de lungă durată în domeniul apărării dintre Regatul Unit și SUA, pe fondul îngrijorărilor legate de angajamentul administrației Trump față de alianța NATO, și despre necesitatea sprijinului pentru Ucraina.
„Imediat după atacurile de la 11 septembrie 2001, când NATO a invocat pentru prima dată Articolul 5, iar Consiliul de Securitate al ONU a fost unit în fața terorismului, am răspuns împreună – așa cum au făcut-o popoarele noastre timp de mai bine de un secol, umăr la umăr, în două războaie mondiale, în timpul Războiului Rece, în Afganistan și în momente care au definit securitatea noastră comună”, a declarat regele.
„Astăzi, aceeași determinare este necesară pentru apărarea Ucraina și a poporului său curajos – este necesară pentru a asigura o pace cu adevărat justă și durabilă”, a adăugat monarhul.
În discursul său, regele a menționat de mai multe ori NATO. „Angajamentul și expertiza forțelor armate ale Statelor Unite și ale aliaților săi stau la baza NATO, unite prin promisiunea de apărare reciprocă, pentru a proteja cetățenii și interesele noastre și pentru a menține în siguranță America de Nord și Europa în fața adversarilor comuni”, a continuat Charles.
Un alt conflict menționat de rege a fost cel din Iran. „Ne întâlnim într-o perioadă de mare incertitudine; într-o perioadă de conflicte, de la Europa până în Orientul Mijlociu, care ridică provocări imense pentru comunitatea internațională și ale căror efecte sunt resimțite în comunități de-a lungul și de-a latul țărilor noastre.”
„Cuvintele Americii au greutate și semnificație, așa cum au avut încă de la independență. Însă acțiunile acestei mari națiuni contează și mai mult. Președintele Abraham Lincoln a înțeles foarte bine acest lucru, reflectând în celebrul Discurs de la Gettysburg că lumea ar putea să acorde puțină atenție la ceea ce spunem, dar nu va uita niciodată ceea ce facem”, a declarat monarhul, iar audiența a interpretat drept o aluzie la postările impulsive de pe Truth Social.
Discursul regelui: