Opt canguri de diferite specii, adulți și pui, au fost evacuați de la o grădină zoologică din Harkov
Opt canguri de diferite specii, adulți și pui, au fost evacuați zilele trecute de la Complexul „Feldman Ecopark” din Harkov. Animalele se află astăzi în siguranță, a anunțat pe Facebook fondatorul complexului, Alexander Feldman.
„Acești canguri au fost evacuați zilele trecute, adică acum sunt deja în siguranță. Acest lucru este foarte frumos, pentru că, din păcate, cuștile lor au fost bombardate de mai multe ori. Credem că acum vor fi bine!”, a scris Feldman.
În Ecopark-ul Feldman trăiesc tot felul de animale – broaște țestoase, papagali, canguri, urși și lupi.
Feldman Ecopark este un proiect multilateral care combină îngrijirea și asistența animalelor, terapia pentru copiii cu nevoi speciale, reabilitarea, facilitățile de cercetare și educație, precum și petrecerea timpului liber pentru cei care iubesc natura.