Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   VIDEO/ O femeie din Siria…

VIDEO O femeie din Siria a născut sub dărâmăturile unei clădiri doborâte după cutremur. Imagini cu momentul în care bebelușul este salvat

O femeie din Alep, Siria, a născut sub dărâmăturile unei clădiri doborâte în urma cutremurului devastator produs luni, 6 februarie. Femeia a decedat la scurt timp după naștere, înainte de a-și putea vedea bebelușul, notează Irshad Gul.

Imagini video cu momentul în care bebelușul este scos de sub molozuri și preluat de salvatori au fost publicate de un jurnalist din Siria pe rețelele de socializare. În prezent, starea de sănătate a copilului este stabilă, potrivit sursei citate.

Cel puțin 4.940 de morți au fost confirmați în Turcia și Siria după ce un cutremur puternic cu magnitudinea 7,8 a zguduit regiunea luni dimineață, 6 februarie. Bilanțul victimelor din Turcia a crescut la cel puțin 3.381 de morți, a declarat marți Orhan Tatar, un oficial din cadrul agenției de gestionare a dezastrelor din această țară, în cadrul unei conferințe de presă. De asemenea, au fost raportate cel puțin 20.426 de răniți, notează CNN.

În Siria, bilanțul victimelor a crescut la 1.559 de morți în zonele controlate de guvern și de opoziție, au declarat oficialii. De asemenea, cel puțin 3.648 de persoane au fost rănite în Siria, potrivit oficialilor.

Organizația Națiunilor Unite (ONU) a declarat că seismul cu magnitudinea de 7,8 care a lovit luni dimineață, 6 februarie, sudul Turciei este cel mai puternic cutremur din ultimii 80 de ani.

„Acesta este cel mai puternic cutremur înregistrat în Turcia din 1939 încoace”, se arată într-un raport publicat luni de Biroul ONU pentru Coordonarea Afacerilor Umanitare (UNOCHA).

UNOCHA a precizat că echipele de intervenție de urgență ale Organizației Națiunilor Unite pentru evaluarea și coordonarea dezastrelor (UNDAC), ale Grupului consultativ internațional de căutare și salvare (INSARAG) și ale echipelor medicale de urgență ale Organizației Mondiale a Sănătății (EMT) sunt mobilizate în Turcia pentru a ajuta la răspunsul umanitar.

Conform Serviciului geologic al Statelor Unite, cel puțin 100 de replici cu magnitudinea de 4,0 sau mai mare au avut loc după cutremurul cu magnitudinea de 7,8 care a lovit luni dimineață sudul Turciei.

În seara zilei de 6 februarie, cincizeci și cinci de salvatori moldoveni de la Inspectoratul General pentru Situații de Urgență al Ministerului Afacerilor Interne au plecat în misiune în Turcia „pentru a pune umărul, alături de salvatorii din alte țări, la descarcerarea și salvarea vieților oamenilor din localitățile afectate”.