Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   VIDEO/ Mii de refugiați din…

VIDEO Mii de refugiați din Ucraina așteaptă sub ninsoare la frontieră ca să ajungă în România

Sursa foto: g4media.ro

După ce duminică noaptea a început să ningă în Vama Siret – Porubne, mii de refugiați care fug de războiul din Ucraina așteaptă să intre în România, fără a avea unde să se adăpostească, transmite presa de peste Prut.

Foarte mulți și-au abandonat mașinile și au venit pe jos până la Punctul de Trecere al Frontierei, acolo unde abia duminică a fost crescută capacitatea de procesare a solicitanților. Mulți alții așteaptă în mașini, într-o coloană care se întinde pe mai bine de zece kilometri.

”În noaptea de duminică spre luni, în zonă a început să ningă, iar oamenii s-au văzut nevoiți să se adăpostească cum pot și să încerce să se încălzească cu puținele haine pe care le-au luat când și-au părăsit casele în fugă”, relatează presa română.

Refugiații care au intrat deja în România au avut posibilitatea să se adăpostească în corturile instalate de voluntari și de autorități.

Marți, 1 martie, este a șasea zi a războiului pe care Rusia îl poartă în Ucraina. A fost din nou o noapte cu bombardamente intense asupra principalelor orașe ucrainene, Kiev și Harkov, iar la Ohtîrca, 70 de militari ucraineni au fost uciși după un atac al artileriei ruse asupra bazei lor. Alarmele anti-aeriene au sunat și în patru regiuni din vestul țării. Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski a cerut Uniunii Europene să aprobe aderarea imediată a țării sale. 

CRONOLOGIA EVENIMENTELOR DIN UCRAINA: LIVE TEXT/ A șasea zi de război în Ucraina