Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   Un nou bilanț al pierderilor…

Un nou bilanț al pierderilor rusești: Peste 5.800 de militari și-au pierdut viața

Comandantul Forțelor Armate ale Ucrainei declară că peste 5.800 de militari ruși și-au pierdut viața în războiul din Ucraina, iar sute de vehicule blindate și zeci de avioane au fost distruse.

Conform bilanțului făcut marți, de la începutul invaziei ruse Forțele Armate ale Ucrainei au distrus 211 tancuri, 862 vehicule blindate de patrulare, 355 de vehicule, 31 de elicoptere și 30 de avioane.

De asemenea, partea ucraineană a distrus 85 sisteme de artilerie, 9 sisteme antiaeriene, și 60 de cisterne de combustibil, dar și 40 de lansatoare de rachete MLRS capturate.

Bilanțul victimelor, spune sursa, este de circa 5.800 de persoane.