Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   UE își deschide granițele pentru…

UE își deschide granițele pentru toți călătorii vaccinați cu vaccinuri aprobate în Europa

Uniunea Europeană (UE) a decis miercuri, 19 mai, să își deschidă frontierele pentru persoanele vaccinate împotriva COVID-19 din afara Uniunii, inclusiv din Marea Britanie, pentru vacanțe și vizite, a anunțat un purtător de cuvânt de la Bruxelles, citat de Washington Post

Ambasadorii UE au recomandat schimbarea regulilor astfel încât să fie permise călătoriile ne-esențiale ale celor care sunt vaccinați cu ambele doze sau cu o singură doză în cazul vaccinului Johnson&Johnson, dar este vorba doar de vaccinurile aprobate pe teritoriul Uniunii Europene. 

Persoanele vaccinate cu seruri din Rusia și China nu vor avea dreptul la călătorii ne-esențiale în Europa. 

Decizia ambasadorilor trebuie aprobată și oficial, dar acest lucru este doar o formalitate. Purtătorul de cuvânt nu a specificat însă și data de la care vor fi permise călătoriile în UE. 

Purtătorul de cuvânt al președinției portugheze a UE confirmă planurile de călătorie actualizate către destinațiile europene printr-un comunicat de presă oficial cu privire la noile modificări care vor fi așteptate în cursul acestei săptămâni, scrie the guardian.

Uniunea are în prezent o listă cu „țări sigure” ai căror cetățeni pot să călătorească în Europa și pentru scopuri ne-esențiale, cum ar fi turismul. În prezent, există doar opt țări pe listă, inclusiv Australia, Noua Zeelandă, Coreea de Sud și Israel.

La 17 martie, Comisia Europeană a prezentat o propunere de regulament privind o adeverință electronică verde pentru a facilita libera circulație în UE și o propunere conexă privind resortisanții țărilor terțe a căror ședere sau reședință pe teritoriul statelor membre ale UE este legală în timpul pandemiei de COVID-19.