Ucraina va învinge: despre candidaturi și noua Europă, care sfidează Rusia – analiză Deutsche Welle
Ce înseamnă că Ucraina și R. Moldova au fost primite în cercul candidatelor la aderare? E doar un gest simbolic, privind ambele țări? Sau și un pumn în figura hidoasă a regimului Putin? E, mai degrabă, un gest simbolic decât orice altceva. Unul prețios, de solidaritate cu o Ucraină extrem de chinuită de invazie, ocupație, bombardamente criminale și alarmante cuceriri rusești în est, și cu o Moldovă înspăimântată și ea, rău, de acest război parcă fără ieșire. În orice caz, nu e o integrare veritabilă, ci doar începutul teoretic al procesului ei în principiu lung și complicat, însoțit de recunoașterea că Ucraina și Moldova chiar fac parte din familia europeană, scrie Deutsche Welle.
În răstimp însă, e nevoie de fapte mai degrabă decât de vorbe, de recuceriri militare, decât de gesturi simbolice, în condițiile în care se dau lupte extrem de grele în estul Ucrainei. Unii vehiculează, spre bucuria propagandei ruse, zvonuri de „trădare”, legate de cuceririle rusești din Donbas.
Situația militară în prag de punct de cotitură
„Rusia”, scria la 23 iunie Institutul pentru Studiul Războiului, ISW, thinktank-ul american, reluat de Kiev Independent, „a obținut câștiguri teritoriale substanțiale în zona Severodonețk-Lisiciansk în ultimele zile”. Spre a îndulci hapul amar, ISW adăuga că, „indiferent dacă va cădea zona Severodonețk-Lisiciansk, se prevede o încetinire a ofensivei ruse în săptămânile următoare”, dat fiind succesul repurtat de ucraineni în frânarea asaltului și reducerea substanțială a forțelor ruse.
Realitatea e că Moscova aruncă în luptă tot ce are și aproape și ce n-are. Rachete, mercenari, orice. Că și-a redus masiv oștirea, suferind în câteva luni pierderi mai grele, poate, decât SUA în toți anii războiului american din Vietnam și Indochina, îi pasă Kremlinului prea puțin. Putin joacă va banque, pe totul sau nimic. Și nu se va da în lături, dacă nu e oprit la timp, să dea ordine scelerate, care să distrugă integral nu doar propria armată, ci, la pachet, și tot poporul rus.
În fond nici Hitler, care invadase Polonia cum a cotropit Putin Ucraina, nu s-a dat în lături, în finalul domniei sale, să emită ordine de o ticăloșie greu imaginabilă, menite să distrugă un popor german în numele căruia comisese cele mai abominabile crime din istorie, dar pe care, în pragul înfrângerii, tiranul neamț ajunsese să-l considere nevrednic să supraviețuiască înfrângerii în fața democrațiilor.
Ucraina e net mai grijulie cu militarii proprii. Preferă să-i retragă, decât să repurteze succese simbolice sacrificându-i. Așa cum a acționat și Marea Britanie în 1940.
Pe termen mediu și lung, tactica Ucrainei va avea succes. Acesta e un război lung. Și greu. Cumplit de greu. Va fi câștigat, spre a-l parafraza pe Churchill, cu sudoare, sânge, lacrimi, ca al Doilea Război Mondial. Și ca Primul. Sau și mai greu. Și cu răbdare se va învinge. Cu arme avansate. Dacă, dincolo de gesturi mai degrabă simbolice, precum primirea Moldovei și Ucrainei în cercul statelor candidate la aderarea la UE, Vestul va refuza să se mai lase călcat în picioare și va trece, în fine, la acțiune. Și va trimite, în fine, rapid și în suficientă cantitate, armele necesare victoriei.
Abia în acest caz războiul din Ucraina va putea fi cotat ca fiind în pragul unei cotituri istorice iar Rusia, în ciuda câștigurilor ei teritoriale din Lugansk, se va afla, inexorabil, pe tobogan.
Acceptarea candidaturilor ar putea semnaliza intrarea în scenă a Noii Europe
Nu ajunge, prin urmare, în acest context, că Uniunea Europeană a sărit peste propria ei angoasă și umbră pacifistă, ca și peste obiceiul ei de a se închina Moscovei, și a primit două țări chinuite de conflictele teritoriale înghețate și fierbinți provocate de colonialismul și imperialismul rusesc.
Dar nici de colo nu e. Decizia includerii Ucrainei și Moldovei în cercul statelor candidate la aderare, orice ar însemna concret acest semn de solidaritate cu țări cotropite și mărunțite de ruși, e clar un gest de rezistență și de sfidare la adresa Moscovei. E un pumn în figura Kremlinului, ale cărui ieșiri de isterie agresivă au început și au continuat să se manifeste mai întâi în 1991, apoi în 2008 și 2014 și plenar în 2022, în Moldova, Georgia și Ucraina, în reacție la deciziile fostelor republici sovietice de a o lua spre Vest și de a îmbrățișa valorile lui.
Ca și în ecou la eforturile apusene de a împăca Rusia prin appeasement și concesii stupide în serie. Și e un strigăt de luptă pentru schimbarea europeană internă, un fel de acționare simbolică a manetei de la împăciuitorism putinofil și tiranofil, la apărarea propriei identități morale și politice, democratice.
Abia după ce această îmbărbătare și întoarcere interioară cu fața spre libertate și statul de drept se vor fi produs realiter și vor fi fost recunoscute ca ireversibile, nu doar durabile, inclusiv în România și Bulgaria, se vor ameliora radical lucrurile și în Balcanii de Vest, astfel încât țările din regiune să poată fi chemate din toată inima să adere la valorile și la structurile europene. Și să nu mai fie ispitite, ca Serbia cleptocrată, să imite defecta democrație românească și să admire criminala tiranie rusă, ori să-și bată joc, ca Albania, de nevoia combaterii corupției. Sau să ia în derâdere, ca Grecia, iar mai nou Bulgaria, din naționalism de epocă de piatră, aspirațiile europene legitime ale unei țări ca Macedonia de Nord.
Se va desăvârși această mirifică metamorfoză europeană? Se va trezi și va reîntineri Bătrânul Continent? Se va da el de trei ori peste cap? Își va regăsi el vigoarea și demnitatea după decenii de căciuliri în fața Rusiei? Doar de europeni depinde și de dorința lor de a nu se lăsa înrobiți.
