Ucraina închide un punct de trecere spre Donbas din cauza bombardamentelor ale rebelilor pro-ruși
Ucraina a suspendat operațiunile la unul dintre cele șapte puncte de trecere spre Donbas, în regiunea controlată de rebelii pro-ruși, ca urmare a bombardamentelor repetate, a anunțat armata ucraineana, citată de Reuters.
Incidentele de bombardamente dincolo de linia care separă forțele guvernamentale ucrainene și rebelii pro-ruși au crescut brusc săptămâna trecută.
Guvernul de la Kiev spune că este vorba de provocări din partea Rusiei și separatiștilor. Liderii occidentali au avertizat, de asemenea, că Putin ar putea încerca înscenarea unui atac în Donbas pentru a-l folosi ca pretext pentru o invazie a Ucrainei.
Rebelii pro-ruși au atacat de trei ori punctul de trecere Șastia, folosind mortier și lansatoare de grenade anti-tanc, în condițiile în care încălcările armistițiului de către separatiști au crescut de la 66 la 136, vineri.
„Având în vedere escaladarea situației și faptul că nu se poate garanta siguranța populației civile care folosește punctul de trecere, folosirea lui va fi suspendată”, au anunțat autoritățile militare ucrainene, duminică.