Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   Tulpina braziliană a ajuns și…

Tulpina braziliană a ajuns și în România. Primele două cazuri au fost confirmate în București

Foto: Digi 24

Primele două cazuri de infectare cu varianta braziliană a coronavirusului au fost confirmate în România. Este vorba despre doi bărbați din București, de 38 și 57 de ani, transmite Digi 24.

„Institutul Național de Sănătate Publică – Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile a fost informat, de către laboratorul INBI Balș, că în România au fost confirmate două cazuri de infectare cu SARS-COV-2, cu varianta braziliană P.1. a SARS-CoV-2”, se arată într-un comunicat INSP.

Unul dintre cazuri este un bărbat în vârstă de 38 de ani, din București, simptomatic, având condiții medicale preexistente, fără istoric de călătorie și fără contact cunoscut cu caz confirmat cu COVID 19. „Sursa nu poate fi precizată”, menționează INSP.

Al doilea caz este un bărbat, în vârstă de 57 de ani, tot din București, simptomatic, având condiții medicale preexistente și care ar proveni dintr-un focar de colectivitate cu 3 cazuri, sursa posibilă fiind unul dintre colegi.

Potrivit sursei citate, ancheta epidemiologică pentru cele două cazuri este în desfășurare.

În urmă cu 3 zile, au fost anunțate și primele două cazuri din România confirmate cu varianta sud-africană a coronavirusului.