Trenul în care se afla secretarul britanic al Apărării, oprit de urgență în urma unui atac rusesc, după ce acesta a declarat că l-ar captura pe Putin
Având posibilitatea de a răpi orice lider mondial, secretarul britanic al Apărării, John Healey, a declarat pentru Kyiv Independent că l-ar „lua în custodie pe (președintele rus Vladimir) Putin și l-ar trage la răspundere pentru crime de război”. În noaptea aceleași zi, 9 ianuarie, trenul său a fost nevoit să facă o oprire de urgență din cauza unui atac cu rachete și drone rusești. Două zile mai târziu, 11 ianuarie, Marea Britanie a confirmat planuri de a dezvolta și transfera Ucrainei rachete balistice „Nightfall”. Această rachetă poartă un focos de 200 de kilograme și este capabilă să lovească ținte aflate la până la 500 de kilometri de punctul de lansare, transmite RBC-Ukraine.
Potrivit publicației The Kyiv Independent, vorbind vineri, pe 9 ianuarie, la locul unei lovituri mortale cu dronă asupra unei clădiri rezidențiale înalte din Kiev, petrecută peste noapte, Healey a spus că aceste crime de război includ „ceea ce am văzut la Bucea, la una dintre primele mele vizite în Ucraina”, precum și „răpirea unor copii ucraineni pe care i-am întâlnit la Irpin”.
Publicația scrie că, deși cu doar o săptămână în urmă scenariul părea în mare parte ipotetic, capturarea realizată la comanda președintelui SUA, Donald Trump, a liderului venezuelean Nicolas Maduro a pus la încercare, dacă nu chiar a rupt ordinea internațională bazată pe reguli și a deschis posibilitatea ca și alte țări să urmeze acest exemplu.
După vizita efectuată, Healey a relatat presei cum trenul său a fost nevoit să facă o oprire de urgență din cauza unui atac cu rachete și drone rusești în noaptea de 9 ianuarie. Patru persoane din Kiev au fost ucise în urma loviturii cu rachete.
La fel, secretarul britanic de stat al Apărării a anunțat că este în căutare de companii din Marea Britanie care să proiecteze, să dezvolte și să furnizeze primele trei rachete de tip „Nightfall”. Contractul are o valoare de 9 milioane de lire sterline.
Acesta a confirmtat că rachetele balistice ar putea ajunge până la Moscova de pe teritoriul ucrainean. Potrivit acestuia, Ucraina ar trebui să fie capabilă nu doar să se apere împotriva atacurilor rusești, ci și să riposteze.
Relatând despre momentul în care se afla alături de un atac, acesta a subliniat greutatea prin care trece poporul ucrainean.
„A fost un moment grav și un memento dur al barajului de drone și rachete care lovesc ucrainenii în condiții de ger. Nu vom tolera acest lucru și suntem hotărâți să punem arme de ultimă generație în mâinile ucrainenilor, în timp ce aceștia luptă pentru a riposta”, a declarat Healey.
Secretarul britantic a vorbit și despre Bucea, despre care The Kyiv Independent aduce aminte că a devenit un simbol al crimelor de război rusești după ce, în aprilie 2022, au fost descoperite gropi comune în urma eliberării localității de către trupele ucrainene.
Biroul Procurorului General al Ucrainei a documentat peste 1.400 de ucideri de civili în districtul Bucea, inclusiv 637 în Bucea propriu-zisă. Printre victime s-au numărat 37 de copii.
În plus, Curtea Penală Internațională (CPI) a emis un mandat de arestare pe numele lui Putin în martie 2023 pentru deportarea ilegală de către Moscova a civililor, inclusiv a copiilor, din zonele ocupate ale Ucrainei în Rusia.
„Îți spune tot ce trebuie să știi despre președintele Putin și despre hotărârea lui nu doar de a purta un război împotriva Ucrainei, ci de a viza civilii, orașele, infrastructura de care oamenii depind în mod absolut critic în mijlocul iernii”, a declarat Healey, arătând spre clădirea avariată de dronă din spatele său.
Secretarul britanic al apărării a adăugat că Putin „trebuie oprit”.
„Acesta este un om care trebuie oprit. Acesta este un război care trebuie oprit. Iar misiunea noastră este să sprijinim Ucraina în lupta sa de astăzi și să contribuim la asigurarea păcii pentru viitor”, a spus el.