SUA denunţă „retorica provocatoare” a lui Vladimir Putin despre armele nucleare și anunță că amână testarea unei rachete balistice intercontinentale
Statele Unite au denunţat miercuri „retorica provocatoare” a președintelui rus Vladimir Putin legată de armele nucleare și au anunțat, din simţ de „responsabilitate”, amânarea unui tir cu rachete balistice prevăzut săptămâna aceasta, transmite Agerpres.
Anunţul făcut de Putin săptămâna trecută că forţele nucleare ale Rusiei, care dispune de cel mai mare număr de focoase nucleare, vor fi plasate „în stare de alertă” este „apogeul iresponsabilităţii”, a afirmat şeful diplomaţiei americane, Antony Blinken. O astfel de retorică „este periculoasă, se adaugă riscului de confuzie şi trebuie evitată”, a subliniat secretarul de stat în cadrul unei conferinţe de presă.
În aceste condiții, purtătorul de cuvânt al Departamentului Apărării, John Kirby, a anunţat amânarea unui test de tiruri de rachete balistice intercontinentale, numit Minuteman III, programat săptămâna aceasta.
Potrivit Agerpres, Această amânare îşi propune „să demonstreze” că Washingtonul ”nu intenţionează să se angajeze într-o acţiune care ar putea fi interpretată greşit”, a explicat John Kirby în cursul unui briefing de presă.
A început a opta zi a atacului lui Putin asupra Ucrainei. Explozii puternice au fost auzite în Kiev și în alte orașe ucrainene în noaptea de miercuri spre joi dimineață. Ora 06:47, sirenele de alarmă răsună în orașul ucrainean Nicolaev, iar oamenii sunt îndemnați să se adăpostească în zone sigure. Herson, cel mai mare oraş din apropierea graniţei cu peninsula Crimeea, a fost cucerit de armata rusă. Între timp, Pentagonul raportează că sutele de vehicule blindate rusești care se îndreaptă spre Kiev „rămân blocate pe traseu”.
Adunarea Generală a ONU a adoptat miercuri, 2 martie, o rezoluție prin care condamnă ofensiva Rusiei asupra Ucrainei și îi cere acesteia să-și retragă imediat toate forțele din Ucraina. Documentul a fost votat de 141 de ţări.
CRONOLOGIA EVENIMENTELOR DIN UCRAINA LIVE TEXT/ A opta zi de război în Ucraina