Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   Starea de alertă pe teritoriul…

Starea de alertă pe teritoriul României, prelungită cu 30 de zile: nu au fost introduse restricții privind intrarea în România a cetățenilor străini și apatrizilor

Starea de alertă pe teritoriul României a fost prelungită cu 30 de zile, începând cu 12 iulie, dar nu au fost introduse restricții privind intrarea în România a cetățenilor străini și apatrizilor.

Potrivit Ambasadei României în R. Moldova, se exceptează de la măsura carantinei persoanele care rămân pe teritoriul național pentru mai puțin de trei zile și prezintă testul RT-PCR negativ, efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea sosirii în România sau îmbarcării.

Misiunea diplomatică mai informează că toți cetățenii R. Moldova, posesori de pașapoarte biometrice, pot intra în România, indiferent de scopul călătoriei.

Pentru cetățenii străini și apatrizii care sosesc în România, indiferent de zona din care vin – verde, galbenă sau roșie, inclusiv din R. Moldova, se instituie măsura carantinei pentru o perioadă de 14 zile, cu excepția celor vin din UE/ SEE/ Confederația Elvețiană.

Sunt scutite de la măsura carantinei persoanele care fac dovada vaccinării – 10 zile de la încheierea schemei, precum și cele care au fost confirmate pozitiv pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 în ultimele 180 de zile.

Cetățenii români care revin în România din străinătate și au petrecut ultimele 14 zile într-o zonă verde, inclusiv R. Moldova nu sunt plasați în carantină, nu trebuie să facă dovada vaccinării sau încadrării în excepțiile prevăzute de legislație.