Șeful delegației ucrainene spune că negocierile cu Rusia sunt înghețate: „În contextul tragediei de la Mariupol, procesul de negociere a devenit și mai complicat”
Mihail Podolyak, consilier al președintelui Ucrainei, desemnat șeful delegației ucrainene pentru negocierile cu partea rusească, a spus că negocierile cu Federația Rusă sunt înghețate. El nu a putut prezice când va avea loc următoarea rundă de negocieri directe.
Podolyak a declarat pentru Reuters că asediul de la Mariupol a făcut ca procesul de negociere cu Rusia să fie și mai dificil. În prezent, este greu de spus când vor avea loc următoarele negocieri directe de pace.
„Evident, în contextul tragediei de la Mariupol, procesul de negociere a devenit și mai complicat”, a spus Podolyak.
Potrivit presei ucrainene, Mariupol se află sub asediu de la 1 martie, iar trupele ruse îl bombardează constant, încercând să preia controlul total asupra orașului. Anterior, președintele ucrainean Volodimir Zelensky a spus că se poartă negocieri pentru a-i ajuta pe apărătorii ucraineni din Mariupol.
Marți dimineață, 19 aprilie, Zelensky a declarat că forțele ruse au început „bătălia pentru Donbas”. Ulterior, ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a anunțat că a început următoarea etapă a „operațiunii militare speciale în Ucraina”, care vizează „eliberarea completă a republicilor populare Donețk și Luhansk”.
Pe 1 aprilie curent, a avut loc ultima rundă de negocieri dintre Ucraina și Rusia, în format online, însă s-a încheiat fără rezultate promițătoare.