Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   Ryanair vrea să reia 40%…

Ryanair vrea să reia 40% din zboruri, din vară. Ce măsuri de siguranță vor respecta pasagerii

Compania aeriană, Ryanair, a anunțat că intenționează să reia, începând cu luna iulie, o mare parte din zboruri în această vară, relatează Sky News.

Planul cuprinde 40% din totalul curselor, adică de la 30 la 1000 de curse pe zi și ar trebui pus în aplicare începând cu luna iulie, se arată într-un comunicat emis de Ryanair.

„După patru luni, este timpul ca Europa să zboare din nou, pentru a reuni prieteni și familii”, a declarat directorul executiv, Eddie Wilson.

Toți pasagerii și membrii echipajelor vor purta măști și vor fi supuși la teste pentru verificarea temperaturii corporale. De asemenea, vor fi permise mai puține bagaje de cală, iar la bord vor fi interzise plățile cash și cozile la toaletă.

Ryanair intenționează să reia operațiunile în majoritatea celor 80 de baze din Europa, însă va opera mai puține zboruri pe principalele sale rute.

În iulie și august, atunci când vor efectua chenk-in-ul online, pasagerii vor trebui să ofere detalii despre durata călătoriei și adresa la care vor putea fi găsiți la destinație, scrie Sky News.

Planul Ryanair depinde de guvernele statelor din Uniunea Europeană, care vor trebui să renunțe la restricțiile de călătorie impuse pe timpul pandemiei de coronavirus.

Sursa: Sky News