Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   R. Moldova reafirmă în cadrul…

R. Moldova reafirmă în cadrul ONU necesitatea sporirii eforturilor internaționale în domeniul neproliferării, dezarmării nucleare și controlului armamentului

Republica Moldova reafirmă în cadrul ONU necesitatea sporirii eforturilor internaționale în domeniul neproliferării, dezarmării nucleare și controlului armamentului. Asta a declarat Secretarul de stat Ruslan Bolbocean care participă la lucrările celei de-a 10-a Conferință de evaluare a implementării Tratatului pentru Neproliferare Nucleară (NPT).

În discursul ținut la deschiderea conferinței, diplomatul moldovean s-a referit la deteriorarea securității regionale urmare a agresiunii Federației Ruse împotriva Ucrainei. În particular s-a menționat că acțiunile militare în apropierea unor obiective nucleare ucrainene, precum centralele de la Cernobîl și Zaparojie, generează îngrijorări profunde asupra securității nucleare și radiologice și pun în pericol viața și securitatea în regiunea țării noastre și pe continentul european.

Astfel, a fost accentuată importanța conjugării eforturilor comunității internaționale pentru restabilirea ordinii internaționale bazate pe reguli și norme, a consolidării tratatelor și acordurilor internaționale în domeniul neproliferării, dezarmării și a controlului armamentului și implementării de către statele-părți la tratat a angajamentelor asumate.

Secretarul de stat Ruslan Bolbocean a subliniat că „Obiectivul nostru comun rămâne clar și neschimbat – promovarea unui angajament ferm al tuturor statelor părți la NPT de a respecta pe deplin obligațiile din tratat, ceea ce ar crea un mediu propice pentru reducerea riscurilor și promovarea securității internaționale”. De asemenea, au fost punctate acțiunile autorităților de la Chișinău de prevenire a transferului și tranzitării pe teritoriul țării noastre a materialelor, tehnologiilor și componentelor nucleare ce pot fi utilizate pentru producerea armelor de distrugere în masă.

NPT este un tratat internațional de reper semnat de 191 de state, al cărui obiectiv este prevenirea răspândirii armelor nucleare și a tehnologiei de producere a armelor de distrugere în masă, precum și promovarea cooperării în utilizarea pașnică a energiei nucleare, vizând dezarmarea nucleară și generală și completă.

Publicitate
Publicitate