Putin și Ortega, la aceiași scară a răului
În Ucraina și Nicaragua cineva a dat semnal pentru distrugerea a cât mai mulți oameni.
Daniel Ortega, președintele Republicii Nicaragua, este unul dintre puținii politicieni care l-au susținut pe Vladimir Putin chiar din momentul în care acela anunțaseră despre recunoașterea LNR-DNR. Regimul rus și cel nicaraguan, în general, își complimentează adesea pozițiile, inclusiv în privința represiunilor politice. Colegii noștri de la publicația independentă din Nicaragua Confidential au făcut o comparație a celor doi dictatori, relatează Confidencial.
Invazia rusă în Ucraina ne arată la ce extreme pot ajunge regimurile autoritare atunci când dispun de arme nucleare. Măsurile represive pe care regimul lui Ortega le aplică în fiecare zi pentru a distruge ultimele rămășițe ale libertății din Nicaragua, arată câtă sete de sânge o are un dictator care se bazează pe puterea unui stat imperialist. Dacă Putin întruchipează gradul maximal al răului întruchipat, atunci Ortega se situează pe un nivel mai jos al cruzimii, dar nu pentru că nu ar vrea să se ridice mai sus, dar pur și simplu pentru că nu are mai multă putere.
Metodele acestor doi lideri sunt foarte asemănătoare și sunt folosite pentru a cauza cât mai multă suferință oamenilor din jurul lor. Fără a pretinde la o listă completă, vom enumera semnele răului făcut de ei: lipsa de remușcări, lipsa de empatie pentru durerea altcuiva, acțiunea deliberată de a provoca vătămări și negarea crimelor comise.
Lipsa de remușcări la acești conducători îi face să nu aibă nicio ezitare atunci când vine vorba de omor și distrugere. În ultimele patruzeci de zile ne-am familiarizat cu geografia Ucrainei, urmând drumul morții și al distrugerilor lăsate de armata invadatoare: Mariupol, Bucha, Kramatorsk și Borodyanka – aceste orașe martirizate de barbarismul fascist pot fi comparate cu Lidice, Guernica, Martsabotto, Srebrenița și altele. În niciunul dintre aceste orașe călăii n-au ezitat între exterminare și viața a mii de oameni care i-au populat. Același lucru au făcut generalii lui Ortega în momentul protestelor neînarmate de pe baricadele ridicate de populație (în timpul protestelor din 2018 – n.r.), sau în cazul lui Marcelo Mayorga din Masaya, sau atunci când studenții s-au baricadat în UNAN-Managua: autoritățile au trimis pentru a suprima protestele militari fanatici, care, fără cea mai mică ezitare, au făcut o alegere în favoarea exterminării, fără a acorda cea mai mică importanță vieții umane.
Nici Putin, nici Ortega nu par să arate empatie pentru durerea victimelor crimelor lor. Se pare că se hrănesc cu această suferință. Cu cât mai multă suferință, cu atât mai aproape își văd ei îndeplinirea scopului lor, care nu este altceva decât distrugerea adversarilor care au îndrăznit să stea între planurile lor și dominația absolută. Și nu există situații pentru ei care să merite cel puțin un pic de milă: în fiecare gară plină de cei care încearcă să scape de ororile războiului, în fiecare dubă cu cei care fug de barbarie și în fiecare adăpost din subsol, ei văd un scop și o oportunitate de a amplifica daunele inamicului.
Același lucru se întâmplă în Nicaragua cu prizonierii politici. În ciuda faptului că au fost luați din casele lor, nu într-o tabără de gherilă și nu aparțineau organizațiilor subterane care intenționau să răstoarne dictatura prin metode militare, ei sunt tratați în așa mod, încât să le provoace cât suferință fizică și emoțională, ținându-i în condiții inumane în închisori, unde sunt prost hrăniți, izolați de lume, fără ași vedea rudele. Atât în Ucraina, cât și în Nicaragua, scopul (stabilirea tiraniei) justifică mijloacele (barbarismul).
Bombardarea țintelor civile, masacrele din Bucha, Borodyanka și Mariupol sunt manifestări ale aceluiași instinct de distrugere, care i-a determinat pe cei din Nicaragua să împuște un copil care a adus apă protestatarilor, este instinctul unei furii oarbe, care i-a împins pe lunetiști să deschidă focul asupra demonstrației mamelor și forțându-i să tortureze oameni care au fost ținuți captivi mai mult de patru ani. Cineva poate spune că aceste crime în masă din Ucraina și cele din Nicaragua nu sunt comparabile? Să privim miezul lucrurilor. Instigatorii acestor evenimente s-au confruntat cu o dilemă a binelui și a răului, între a nu ordona uciderea din respect pentru autodeterminarea și demnitatea fiecărui popor, și ordinul de a trage, provenit dintr-un vid moral din sufletele lor. Ei au ales în mod deliberat să facă rău, să ucidă, să distrugă, să tortureze și să violeze, să-i reducă la tăcere pe cei care s-au opus planurilor conducerii de vârf. În Ucraina, ca și în Nicaragua, cineva a dat ordin de a ucide și distruge, de a provoca cât mai multă durere, de a șterge de pe hartă tot ceea ce nu le place dictatorilor.
Confruntați cu consecințe grave ale acțiunilor sale, frații politici Putin și Ortega au reacționat cu răutate, cu un fel de amestec de infantilism și cinism, mizând pe susținerea fanilor săi.
Liderul rus și-a folosit ministrul de externe pentru ca acesta să joace rolul trist al „comediantului Ali”, reprezentantul lui Saddam Hussein, care a negat cu insistență căderea iminentă a regimului său. Potrivit lui Lavrov, ucrainenii s-au auto-bombardat, au expus în Bucha actori care se prefăceau morți pe străzi, și-au ucis propriii copii sau pur și simplu au negat că acest lucru s-a întâmplat. Ortega nu a mers prea departe. Potrivit propagandiștilor săi, Alvarito Conrado a fost împușcat de studenți neînarmați și, desigur, niciodată n-au pomenit de refuzul de a spitaliza răniții; iar ultima picătură a fost negarea lui Ortega a masacrului de Ziua Mamei. Mai târziu, acesta a negat și maltratarea prizonierilor politici, păstrând tăcerea cu privire la condițiile lor de detenție și încercarea de a se ascunde în spatele suveranității naționale imaginare pentru a-și proclama dreptul de a distruge adversarii, și … niciuna dintre organizațiile internaționale din care face parte (Nicaragua) nu i-a cerut socoteală.
Ascunderea în spatele acestei logici absurde – ca și cum suveranitatea națională poate fi un scut pentru impunitate! – Putin și Ortega reprezintă două niveluri pe aceeași scară a răului și aceleași personaje dezgustătoare ca Maduro, Diaz-Canel și gorilele militare din Myanmar, toți cei care și-au luat licența de a împușca oameni, îi țin campanie acolo.
Ucrainenii și nicaraguenii, la fel ca venezuelienii, cubanezii și birmanii, suferă de același rău, fiind ținuți ostatici de criminali care aduc teroare popoarelor ca pedeapsă pentru dorința de a-și exercita liber dreptul la autodeterminare. Și acești oameni încăpățânați nu renunță la speranța pentru vremuri mai bune.
Autor: Silvio Prado
