Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   Procurorul general al Ucrainei: 12…

Procurorul general al Ucrainei: 12 jurnaliști au murit în Ucraina de la începutul războiului

Sursa foto: Carlos Barria/Reuters

Procurorul general al Ucrainei Irina Venediktova anunță că de la începutul războiului, în Ucraina au murit 12 jurnaliști, iar zece au fost răniţi.

„Au fost comise infracțiuni împotriva a cel puțin 56 de reprezentanți ai presei, dintre care 15 sunt cetățeni ai altor state. Patru cetățeni britanici, doi cetățeni ai Cehiei, doi cetățeni danezi, doi cetățeni din Emiratele Arabe Unite, un cetățean elvețian și un cetățean american. Au murit: un cetățean american, un cetățean rus și un cetățean irlandez”, anunță Procurorul general al Ucrainei Irina Venediktova.

Pe 25 martie, potrivit Irinei Venediktova, în Cernihiv a fost atacată mașina în care se aflau jurnaliștii postului TV 1+1 și a TRT World. A fost rănit jurnalistul ucrainean Andrei Țaplienko.

Ultima victimă a războiului este jurnalista rusă Oksana Baulina, corespondentă la publicația „The Insider”.