Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   Prima convorbire telefonică dintre Vladimir…

Prima convorbire telefonică dintre Vladimir Putin şi Volodimir Zelenski. Despre ce au vorbit cei doi lideri

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, şi omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, au avut, joi, 11 iulie, prima convorbire telefonică, în cadrul căreia au discutat despre soluționarea conflictului din estul Ucrainei, scrie euronews.com.

Informaţia referitoare la convorbirea dintre cei doi lideri a fost confirmată de Kremlin. Putin şi Zelenski au discutat despre conflictul din estul Ucrainei, în condiţiile în care preşedintele ucrainean, care a fost învestit în funcţie acum două luni, a promis încă din campania electorală că acest subiect va fi o prioritate pentru el. Aceasta este prima convorbire telefonică dintre cei doi.

Discuția a ținut circa douăzeci de minute, comunică RIA Novosti.

„Aceasta a fost prima discuție dintre cei doi președinți. Știți că este prima dată când au vorbit la telefon, anterior între ei nu a existat nici un fel de contact. Discuția a avut un caracter destul de pragmatic”, susţine Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al liderului rus.

Peskov a menționat, de asemenea, că Kremlinul consideră ca fiind important „însuși faptul comunicării”, însă nu se știe când va avea loc următoarea discuție telefonică dintre Putin și Zelenski.

Convorbirea a avut loc la doar câteva ore după ce Putin a declarat că ţara sa este dispusă să negocieze cu autorităţile de la Kiev, pentru a găsi o soluţie în legătură cu acest conflict după formarea unui nou Guvern în Ucraina, în urma alegerilor parlamentare de pe 21 iulie.

Volodimir Zelenski a transmis luni, 8 iunie, că este pregătit să aibă o întâlnire oficială cu omologul său rus la Minsk, menţionând că la discuţii ar trebui să participe şi Germania, Marea Britanie, Statele Unite şi Franţa.

Relaţiile dintre Ucraina şi Rusia s-au deteriorat în anul 2014, când Rusia a anexat Peninsula Crimeea. Cele două ţări sunt în conflict şi din cauza faptului că Rusia susţine separatiştii din regiunea Donbass, din estul Ucrainei, scrie mediafax.ro.

Cele două ţări au semnat un acord de încetare a focului în anul 2015, la Minsk, capitala Belarusului, cu susţinerea Franţei şi Germaniei. Acordul a avut un succes limitat în ceea ce priveşte încetarea ostilităţilor dintre Rusia şi Ucraina.