Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   Prim-ministra britanică Liz Truss își…

Prim-ministra britanică Liz Truss își îndeamnă aliații să rămână fermi în privința Ucrainei: „Trebuie să mai impunem sancțiuni împotriva Rusiei”

Sursa foto: Reuters

Prim-ministra britanică Liz Truss a declarat că aliații ar trebui să rămână fermi în privința Ucrainei și să ignore „atacurile” președintelui rus Vladimir Putin, în timp ce ea încearcă să repare neînțelegerile cu puterile democratice în fața amenințărilor tot mai mari din întreaga lume, scrie Reuters.

Truss, care s-a întâlnit săptămâna trecută la New York cu președintele american Joe Biden și cu președintele francez Emmanuel Macron în prima sa călătorie externă în calitate de prim-ministru, a făcut apel la democrații și le-a îndemnat să fie ferme împotriva „regimurilor autocratice”.

Putin a ordonat săptămâna trecută mobilizarea parțială a trupelor și a evocat posibilitatea unui conflict nuclear. Truss a spus că Putin și-a intensificat invazia în Ucraina din motiv că a înregistrat multe insuccese.

„Cred că nu a anticipat forța reacției din partea lumii libere”, a declarat Truss într-un interviu pentru CNN.

„Nu ar trebui să îi ascultăm declarațiile de sabotaj și amenințările false. În schimb, ceea ce trebuie să facem este să continuăm să impunem sancțiuni Rusiei și să continuăm să îi susținem pe ucraineni”.

Truss, care a devenit prim-ministru la începutul acestei luni, a adoptat o linie dură împotriva Rusiei și Chinei.

Dar ea a fost, de asemenea, în dispută cu unii aliați tradiționali, în special din Europa și Statele Unite ale Americii, în legătură cu acordurile comerciale post-Brexit cu Uniunea Europeană.

Truss a declarat că a avut o „întâlnire foarte bună” cu președintele francez Macron la New York.

„Aștept cu nerăbdare să cooperez cu el”, a spus Truss.

Ea a spus că aliații Marii Britanii trebuie să colaboreze în ceea ce privește poziția lor față de China, precum și față de Rusia.

Într-un discurs adresat cetățenilor Rusiei, miercuri dimineață, 21 septembrie, Putin a anunțat mobilizare parțială în Federația Rusă. Ulterior, ministrul rus al Apărării, Serghei Șoigu, a spus că urmează să fie recrutați 300 de mii de rezerviști – cetățenii care au efectuat serviciul militar și au „experiență relevantă”.

Discursul lui Putin a urmat după ce forțele rusești au înregistrat tot mai multe victime și au suferit eșecuri pe câmpul de luptă, care au fost alungate din zonele pe care le capturaseră în nord-estul Ucrainei în urma contraofensivei ucrainene din această lună.

La scurt timp, activiștii și opoziția au început să cheme la proteste. Mișcarea Vesna a făcut apel  la poporul Rusiei să iasă pe străzile orașelor lor în seara zilei de 21 septembrie, la ora locală 19:00. Echipa lui Alexei Navalny a promis  sprijin celor care vor protesta sau „fac lucruri mari, inclusiv incendierea biroului de înregistrare și înrolare militară”. Procuratura din Moscova i-a amenințat pe cei care fac apel la proteste, precum și pe participanți cu pedepse administrative sau penale, „inclusiv sub formă de închisoare de până la 15 ani”.