Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   Preşedintele Consiliului European amână summitul…

Preşedintele Consiliului European amână summitul UE din cauza faptului că a intrat în carantină

Summitul UE de joi şi vineri a fost amânat pentru 1 şi 2 octombrie din cauza faptului că preşedintele Consiliului European, Charles Michel, a intrat în carantină după ce unul dintre membrii personalului său de securitate a fost testat pozitiv la noul coronavirus, a anunţat un purtător de cuvânt al acestuia, relatează marţi dpa şi AFP, citate de Agerpres.

Preşedintele „a aflat astăzi că un ofiţer de securitate, cu care a fost în contact apropiat la începutul săptămânii trecute, a fost testat pozitiv la COVID-19″, a precizat purtătorul de cuvânt într-o postare pe Twitter.

„Preşedintele este testat cu regularitate şi a fost testat negativ ieri (luni – n.r.). Respectând regulile din Belgia, el a intrat în carantină de astăzi”, a mai menţionat Barend Leyts.

Reuniunea liderilor UE de la Bruxelles ar urma să se axeze, printre alte subiecte, pe relaţiile cu Turcia, care s-au deteriorat în ultimele luni din cauza unei dispute cu Grecia şi Cipru privind activităţile de explorare a zăcămintelor de gaz din Mediterana de Est şi pe adoptarea de sancţiuni împotriva regimului lui Aleksandr Lukaşenko din Belarus.

Sursa: Agerpres