• Patriarhul Daniel, primul îndemn la vaccinare anti-COVID: „Sperăm să putem trimite și noi din nou pelerini în Locurile Sfinte”

    Patriarhul Daniel, primul îndemn la vaccinare anti-COVID: „Sperăm să putem trimite și noi din nou pelerini în Locurile Sfinte”
    de
    02 mai 2021 | 10:31

    Patriarhul Daniel, actualul patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, a spus sâmbătă seară, 1 mai, la ceremonia de primire a Sfintei Lumini, că intrarea mai multor credincioşi în Biserica Sfântului Mormânt de la Ierusalim a fost posibilă şi datorită faptului că în Israel, ca urmare a vaccinării unui procent foarte mare din populaţie, au fost relaxate măsurile. Astfel, presa de peste Prut scrie că Patriarhul Daniel a adresat un îndemn la imunizare, spunând că „începând cu 23 mai, sperăm şi noi să putem trimite din nou grupuri de pelerini, desigur, de preferinţă pelerinii vaccinaţi, care să reia vizitele, pelerinajele în Locurile Sfinte”.

    Anul acesta, 2.500 de persoane au fost lăsate să intre în Basilica Sfântului Mormânt, în Biserica Mare. Şi s-a văzut bucuria credincioşilor prezenţi, printre care şi părintele arhimandrit Teofil Anăsătosoaie, ca reprezentant al Patriarhiei Române. (…) Deci, această binecuvântare este o încurajare pentru noi. Şi a fost posibil acest eveniment anul acesta mai uşor şi anume intrarea şi multor credincioşi pelerini în Biserica Sfântului Mormânt şi datorită faptului că în Israel, ca urmare a vaccinării unui procent foarte mare din populaţie, s-au relaxat măsurile sau restricţiile impuse anul trecut”, a spus Patriarhul Daniel la ceremonia de primire a Sfintei Lumini pe Colina Bucuriei de la Catedrala Patriarhală, potrivit Agerpres.

    Patriarhul a apreciat că acesta „este un pas spre o posibilă redeschidere a pelerinajelor”.

    „Începând cu 23 mai, sperăm şi noi să putem trimite din nou grupuri de pelerini, desigur, de preferinţă pelerinii vaccinaţi, care să reia vizitele, pelerinajele în Locurile Sfinte. Ne rugăm Preasfintei Treimi ca să ne învrednicească să ne bucurăm din nou de pelerinajele în Locurile Sfinte din Ţara Sfântă, dar şi aici la noi acasă să fim mai aproape unii de alţii şi să putem să mulţumim mai mult lui Dumnezeu pentru darul vieţii şi pentru darul sănătăţii, pentru că această pandemie, această molimă universală ne-a arătat cât de mult depindem noi de darul vieţii şi al sănătăţii, care vin de la Dumnezeu, dar pe care noi trebuie să le protejăm şi să le cultivăm”, a mai spus Patriarhul Daniel.

    O procesiune de primire a Sfintei Lumini pe Colina Bucuriei de către Patriarhul Daniel a avut loc sâmbătă la Catedrala Patriarhală.

    Lumina Sfântă a ajuns în România de la Ierusalim sâmbătă seara

    Sfânta Lumină de la Mormântul Sfânt din Ierusalim, adusă de părintele arhimandrit Teofil Anăsătosoaie, superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, a ajuns sâmbătă la Bucureşti.

    La Aeroportul Internaţional Otopeni, o delegaţie a Patriarhiei Române condusă de Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, Timotei Prahoveanul, a aşteptat pentru a distribui Sfânta Lumină din candela adusă de la Sfântul Mormânt delegaţiilor eparhiilor Patriarhiei Române, cu respectarea regulilor sanitare în vigoare.

    Este al 12-lea an consecutiv în care Sfânta Lumină este adusă în România, tradiţia fiind instituită de Patriarhul Daniel în anul 2009.

    În acest an, Sfânta Lumină s-a pogorât sâmbătă, în jurul orei 13,55.

    Ne puteți urmări și pe Telegram, unde publicăm investigații și cele mai importante știri ale zilei, dar și pe YouTube, Facebook, Instagram și TikTok.

    Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 1000 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web, ÎN LEAD, trebuie indicat și linkul direct către articolul preluat, iar în text, minim încă un hyperlink la sursa primară. Instituțiile de presă care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica sursa și autorul informației. Materialele de pe www.zdg.md sunt protejate de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Preluarea integrală a materialelor ZdG se poate realiza doar în condițiile unui acord prealabil cu redacția.

  • TRIMITE ȘTIREA TA
    Cunoști o informație de interes public? Trimite-o la ZdG
    FORMULAR

    Abonează-te pentru a fi la curent cu toate noutățile!

    Ziarul de Gardă. Singurul ziar de investigații din Republica Moldova. Abonează-te și tu! Abonează-te

    VIDEO/ „În 25 de ani, am asistat doar la distrugerea justiției”. De vorbă cu magistratul Ion Cotea despre un sfert de secol din viața sa

    După un sfert de secol, pe care l-a dedicat sistemului judecătoresc din R. Moldova, magistratul Ion Cotea constată cu regret că în toți acești ani „a asistat doar la distrugerea justiției”. Judecătorul afirmă c…
    VIDEO/ „În 25 de ani, am asistat doar la distrugerea justiției”. De vorbă cu magistratul Ion Cotea despre un sfert de secol din viața sa

    R. Moldova, Ucraina și Georgia au semnat un memorandum privind cooperarea în domeniul integrării europene

    Reprezentanții Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene al R. Moldova (MAEIE) au emis luni, 17 mai, o notă informativă prin care anunță că ministrul interimar al afacerilor externe și integrării e…
    R. Moldova, Ucraina și Georgia au semnat un memorandum privind cooperarea în domeniul integrării europene

    FOTO/ Israelul anunță că atacurile aeriene au ucis un comandant militant de rang înalt. SUA face apel pentru pace

    Israel anunță că bombardamentele sale aeriene au ucis un comandant militant palestinian de rang înalt în Gaza și au distrus tuneluri folosite de Hamas. Grupările islamiste au reînnoit atacurile cu rachete asupr…
    FOTO/ Israelul anunță că atacurile aeriene au ucis un comandant militant de rang înalt. SUA face apel pentru pace

    Inspectorii din cadrul ANSA au făcut verificări la mai multe unități comerciale din Capitală și au împărțit amenzi: Peste 130 de kg de produse alimentare, retrase din comerț

    Reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) au emis luni, 17 mai, un comunicat de presă prin care anunță că în perioada 7-13 mai, inspectorii Subdiviziunilor Teritoriale/Municipale pen…
    Inspectorii din cadrul ANSA au făcut verificări la mai multe unități comerciale din Capitală și au împărțit amenzi: Peste 130 de kg de produse alimentare, retrase din comerț

    Adresarea unui fotbalist de la Națională către președintele FMF: „Divizia Națională este plină de paraziți. Oare când transparența va deveni o normalitate?”

    Maxim Potîrniche, fotbalist la Naționala Moldovei, care evoluează la clubul FC Petrocub, a venit luni, 17 mai, cu o adresare către președintele Federației Moldovenești de Fotbal (FMF) Leonid Oleinicenco în care…
    Adresarea unui fotbalist de la Națională către președintele FMF: „Divizia Națională este plină de paraziți. Oare când transparența va deveni o normalitate?”

    Peste opt mii de moldoveni s-au vaccinat în ultimele 24 de ore. R. Moldova se apropie de pragul de 243 de mii de doze de vaccin anti-COVID administrate

    Un număr de 8 053 de persoane au fost vaccinate anti-COVID în ultimele 24 de ore, conform datelor prezentate de către Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale (MSMPS). Astfel, R. Moldova a depășit lun…
    Peste opt mii de moldoveni s-au vaccinat în ultimele 24 de ore. R. Moldova se apropie de pragul de 243 de mii de doze de vaccin anti-COVID administrate