Parlamentul European a aprobat bugetul UE pentru 2024. Mureșan: „Aduce fonduri suplimentare în domenii-cheie, inclusiv R. Moldova”
Parlamentul European (PE) a aprobat miercuri, 22 noiembrie, bugetul UE pentru anul 2024 care, potrivit europarlamentarului Siegfried Mureșan, cuprinde creșteri de fonduri în valoare de 807 milioane de euro pentru „domeniile și prioritățile unde oamenii așteaptă ca Uniunea Europeană să ia măsuri”.
Bugetul UE pentru 2024, în forma negociată de Siegfried Mureșan, a fost adoptat cu 519 voturi „pentru”, 79 „împotrivă” și 30 de abțineri.
„(…) Este un buget bun pentru România și bun pentru Europa, care aduce fonduri suplimentare în domenii-cheie: bursele de studiu „Erasmus+”, tinerii fermieri, cercetarea, Vecinătatea estică, inclusiv R. Moldova.
Este un buget pe care l-am adoptat la timp, așa cum ne-am propus, tocmai pentru a oferi predictibilitate anul viitor beneficiarilor de fonduri europene din România și Uniunea Europeană”, a declarat Mureșan într-o postare pe Facebook.
Printre fondurile incluse în bugetul UE 2024 se numără 250 de milioane de euro pentru ajutor umanitar, 150 de milioane de euro pentru Instrumentul de vecinătate, cooperare pentru dezvoltare și cooperare internațională – programul Europa globală, 85 de milioane de euro pentru Orizont Europa, 30 de milioane de euro pentru infrastructura de transport, 60 de milioane de euro pentru Erasmus+, 20 de milioane de euro pentru tinerii fermieri, 10 milioane de euro pentru mecanismul de protecție civilă al UE și 10 milioane de euro pentru mobilitatea militară, se spune în comunicatul PE.
„Bugetul pentru 2024 este un buget pentru vremuri dificile și nesigure. Pentru a răspunde așteptărilor cetățenilor noștri și pentru a face față noilor provocări, cum ar fi gestionarea consecințelor războaielor purtate în vecinătatea UE, bugetul UE trebuie să se adapteze în consecință. Atacul terorist brutal comis de Hamas împotriva Israelului ne arată încă o dată că lumea din jurul nostru se schimbă continuu. Apariția antisemitismului care rezultă din aceasta afectează țări din întreaga Europă. Prin urmare, salut, de asemenea, în mod deosebit, includerea în acordul nostru a unor fonduri suplimentare pentru combaterea antisemitismului”, a declarat Johan Van Overtveldt, membru al PE.
Bugetul aprobat astăzi de PE va intra în vigoare pe 1 ianuarie 2024.