Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   OMS anunță că 64 de…

OMS anunță că 64 de atacuri asupra unor unități sanitare din Ucraina au fost efectuate de la începerea invaziei militare ruse

Sursa foto: CNN

64 de atacuri asupra unor unități sanitare din Ucraina au fost efectuate de la începerea invaziei militare ruse, a anunțat miercuri, 23 martie, Organizația Mondială a Sănătății (OMS), transmite CNN.

„Până acum, OMS a înregistrat 64 de atacuri asupra sistemului de sănătate și suntem în curs de a verifica și alte atacuri ale forțelor rusești. Atacurile asupra unităților sanitare trebuie să înceteze. Sistemele de sănătate, unitățile și lucrătorii din domeniul sănătății nu sunt și nu ar trebui să fie niciodată o țintă”, a declarat directorul general al OMS, dr. Tedros Adhanom Ghebreyesus.

Totodată, Mike Ryan, director executiv al Programului pentru situaţii de urgenţă al OMS, a împărtășit statisticile Organizației Internaționale pentru Migrație (OIM) cu privire la vulnerabilitățile milioanelor de persoane care au fost strămutate în Ucraina. El a spus că 32% dintre gospodăriile strămutate includ o persoană bolnavă cronic și aproape 20% includ o persoană cu handicap.

Situații precum cele din Ucraina, a spus Ryan, duc frecvent la condiții în care chiar și accesul la unitățile de sănătate „devine o experiență care pune viața în pericol”.

„Acest lucru este dezumanizant la un nivel care este foarte greu de explicat. Este foarte greu de înțeles. Este foarte greu de imaginat chiar și prin ce trec oamenii în această situație”, a declarat Mike Ryan.

Vorbind despre dificultatea de a lucra în Ucraina și în alte regiuni aflate în criză, inclusiv în Etiopia, Ryan a spus că „principiile de bază” privind ajutorul au fost uitate.

„Uităm de principiile de bază ale dreptului umanitar, atunci când ajungem în aceste discuții interminabile pentru a obține cel mai simplu și elementar acces la populațiile care au nevoie disperată, disperată de noi.”

Pe 16 martie, Curtea Internaţională de Justiţie de la Haga a ordonat Rusiei să suspende invadarea Ucrainei. Președintele Ucrainei, Volodimir Zelensky, a cerut Rusiei să se conformeze „imediat” deciziei Curții de la Haga. În replică, Kremlinul a declarat că nu se va conforma ordinului Curții Internaționale de Justiție de la Haga prin care i s-a cerut Rusiei să suspende ofensiva în Ucraina.