Omorul fiicei lui Alexander Dughin, „ghidului spiritual” al invaziei în Ucraina a lui Putin. Acuzația de crimă de la Moscova este ficțiune, spune Ucraina: „Nu lucrăm în acest mod. FSB-ul a făcut asta”. Putin a decorat-o post mortem cu „Ordinul Curajului”
Oficialii ucraineni au ridiculizat acuzația Rusiei precum că serviciile sale speciale se află în spatele uciderii Dariei Dughina, lui Alexander Dughin, „ghidului spiritual” al invaziei în Ucraina a lui Putin, într-un atac cu mașină-bombă, relatează CNN.
„Nu lucrăm în acest fel”, a declarat secretarul Consiliului pentru Securitate Națională și Apărare, Oleksiy Danilov.
Ceremonia de înmormântare a Dariei Dughina, în vârstă de 29 de ani, a avut loc marți la Moscova.
Jurnalistul și politologul Daria Dughin a murit în seara zilei de 20 august. Ea conducea o mașină care a explodat, iar apoi a ars pe autostrada Mozhaisk din districtul Odintsovo din regiunea Moscovei. Conform versiunii preliminare, în mașină a explodat un dispozitiv exploziv. Comisia de anchetă a deschis un dosar penal sub articolul „Omor săvârșit în mod general periculos”.
Tatăl ei influent, Alexander Dughin, ar fi putut fi ținta intenționată a atacului. Ideile sale expansioniste despre o nouă Rusie sau „Novorossiya” pe teritoriul ucrainean ar fi influențat anexarea Crimeei de către președintele Vladimir Putin în 2014.
Liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, a condamnat incidentul calificându-l „crima ticăloasă și crudă” și i-a acordat post mortem Dariei Dughina „Ordinul Curajului”. Tatăl ei, în vârstă de 60 de ani, i-a adus un omagiu drept „stea în devenire la începutul călătoriei ei”.
„Ea a fost ucisă cu brutalitate în fața lui de inamicii Rusiei”, a spus el și a cerut în continuare victoria asupra Ucrainei.
La Kiev, secretarul Consiliului de Securitate și Apărare a spus că Ucraina nu are nimic de-a face cu atentatul.
„Avem sarcini mai importante pentru băieții și fetele noastre… FSB a făcut asta și acum sugerează că unul dintre oamenii noștri a făcut-o”, a menționat oficialul.
Consilierul biroului prezidențial Mykhailo Podolyak, a spus că „propaganda rusă trăiește într-o lume fictivă”, adăugând că atentatul cu mașina cu bombă a făcut parte dintr-o luptă din cadrul serviciilor speciale ale Rusiei.
Serviciul Federal de Securitate (FSB) al Rusiei a declarat că a rezolvat cazul și a dat vina direct pe Ucraina. Afirmațiile sale au fost raportate pe scară largă de televiziunea rusă de stat, iar comentatorii pro-Kremlin au cerut răzbunare imediată.