Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   Moartea lui Diego Maradona a…

Moartea lui Diego Maradona a îndoliat lumea fotbalului internaţional. Jucătorii de pretutindeni îi aduc omagii, iar în Argentina vor fi decretate trei zile de doliu

Diego Maradona, unul dintre cei mai mari jucători de fotbal din istorie, dacă nu cel mai mare, considerat Dumnezeul balonului rotund, a murit miercuri la 60 de ani. După moartea legendarului, în Argentina vor fi decretate trei zile de doliu. Măsura a fost anunțată de președintele țării, Alberto Fernandez. Vestea decesului lui Diego Maradona a făcut înconjurul lumii în numai câteva minute, iar toată suflarea fotbalistică a izbucnit în lacrimi.

„În urma morţii lui Diego Armando Maradona, preşedintele va decreta trei zile de doliu naţional, de astăzi”, se arată într-un comunicat al Preşedinţiei Argentinei. La scurt timp, preşedintele ţării şi-a exprimat, pe contul său de Twitter, recunoştinţa faţă de tot ce a făcut Diego Maradona pentru ţara sa de-a lungul anilor şi pentru „fericirea” pe care acesta a adus-o în inimile argentinienilor, scrie Digi24.

„Ne-ai dus în vârful lumii. Ne-ai făcut extrem de fericiţi. Ai fost cel mai bun. Mulţumesc că ai existat, Diego. Ne va fi dor de tine toată viaţa”, a scris Alberto Fernandez, care a publicat şi o fotografie în care se îmbrăţişează cu fostul fotbalist. La rândul său, fostul preşedinte al statului, actual vicepreşedinte, Cristina Fernandez de Kirchner, şi-a exprimat tristeţea faţă de moartea marelui fotbalist argentinian. „Multă tristeţe… Multă. La revedere Diego, te iubim foarte mult. O îmbrăţişare mare pentru rude şi pentru cei dragi”, a scris Cristina Fernandez de Kirchner pe contul său de Twitter.

Lumea întreagă a rămas înmărmurită la auzul veștii că legenda fotbalului Diego Armando Maradona a încetat din viață. Șefi de stat, de organizații, fotbaliști și alte celebrități au transmis mesaje emoționante în aceste momente în care sportul a suferit o imensă pierdere.

Potrivit Digi24, în 1986, Argentina a câştigat Cupa Mondială cu Diego Maradona căpitan. În 1990, la Campionatul Mondial din Italia, Argentina a făcut 1 egal cu România. Golul românilor a fost marcat atunci de Gabi Balint. În 1994, la mondialul din SUA, Argentina a pierdut în faţa României, cu 2 la 3.  Dar Diego Maradona nu mai era în teren, ci în tribune. Fusese depistat cu substanțe interzise.

A fost supranumit „Dumnezeu” în Argentina, iar acum țara întreagă și mapamondul la unison sunt în stare de încremenire. Unul dintre cei mai talentați, carismatici și controvesați jucători din istorie, El Pibe D’Oro (băiatul de aur) a driblat prin viață la fel cum o făcea pe teren. A cunoscut gloria, s-a bucurat de succese uriașe și a oscilat între măreție și controverse. Talentul său uriaș a inspirat nenumărați fotbaliști și a încântat sute de milioane de fani, care simt acum că lumea balonului rotund și-a pierdut copilul neastâmpărat.

În 1984, Maradona a părăsit Barcelona pentru Napoli. Mutarea a coincis cu un alt transfer-record al acelor timpuri: aproape șapte milioane de lire sterline. O sumă pe care napoletanii nu au regretat-o, fiindcă argentinianul le-a adus una dintre cele mai bune perioade din istorie. 115 goluri a înscris pentru această formație, alături de care a câștigat cinci trofee. În onoarea sa, clubul a retras tricoul cu numărul 10, cel care i-a adus gloria eternă, scrie Digi24.

Supranumit Pibe D’Oro, Diego Maradona a jucat de 91 de ori pentru naționala Argentinei. A marcat 34 de goluri și a participat la patru turnee finale ale Campionatului Mondial. Iar în 1986, a condus „Pumele” către titlul suprem.

Până să ridice trofeul suprem deasupra capului, Maradona a intrat în istorie cu celebra „mână a lui Dumnezeu” –  hențul din sfertul de finală cu Anglia, care a adus primul gol al meciului. Și dacă primul a fost controversat, cel de-al doilea a fost absolut genial și a primit pe bună dreptate titlul de golul secolului.

Reacții după moartea lui Maradona. Pele: Sper să jucăm fotbal împreună în ceruri

„Am pierdut un prieten drag și lumea a pierdut o legendă. Sper ca într-o zi să jucăm fotbal împreună în ceruri” – a spus Pele, o altă legendă a fotbalului mondial, care, la cei 80 de ani ai săi, a cunoscut și el o serie de probleme de sănătate în ultimii ani.

„La revedere, Diego! Vei rămâne pentru totdeauna în inima fotbalului”, a transmis Naționala Argentinei.

„Mulțumesc că ai existat, Diego! Ne vei lipsi toată viața!” – a spus președintele Argentinei, Alberto Fernandez, un fan declarat al fotbalistului pe care, de altfel, îl primise la palatul prezidențial în 2019, la scurt timp după ce se instalase în funcție.

„Pentru totdeauna în inimile noastre. La revedere, Diego!” – este mesajul afișat de Napoli, echipa de suflet a lui Maradona.

„Mulțumim pentru tot, Diego!” – a transmis și Barcelona.

Boca Juniors spune simplu: „Mulțumiri eterne. Eternul Diego”.

„Ai fost un suflet tulburat, dar ai încântat întreaga lume cu abilitățile tale unice de fotbalist. RIP” – a scris Thomas Bach, de la Comitetul Olimpic Internațional.

Nici marile staruri ale momentului din fotbalul internațional nu au rămas indiferente la vestea șocantă:

„Lumea își ia rămas-bun de la un geniu etern. Unul dintre cei mai buni. Un magician fără egal. Odihnește-te în pace, asule” – a scris Ronaldo.

„O zi foarte tristă pentru toți argentinienii și pentru fotbal. Ne părăsește, dar nu pleacă, pentru că Diego este etern”, a spus Leo Messi.

Diego Maradona și Leo Messi

Şi fotbalul românesc a resimţit şocul morţii lui Diego Maradona. Fostul căpitan al Naţionalei de Aur a României, Gheorghe Hagi, a avut un mesaj emoţionant după decesul lui Diego Armando Maradona, cel pe care l-a întâlnit, într-un meci direct între naţionalele României şi Argentinei, la Mondialul din 1990: „Simt o tristeţe fără margini la moartea unui geniu”.

„Seară tristă pentru fotbalul mondial. Maradona ne-a părăsit. Dumnezeu să-l ierte!”, a scris şi Gabi Balint, fostul fotbalist al Naţionalei României.

Legenda fotbalului argentinian și mondial, Diego Armando Maradona, a murit miercuri la vârsta de 60 de ani, în urma unui infarct. Maradona, care suferise de curând o operație pe creier, s-a luptat cu dependența de alcool și droguri.