Ministrul Afacerilor Externe al Poloniei, despre războiul din Ucraina: Libertatea și egalitatea națiunilor sunt singura apărare împotriva amenințării imperialismului
Ministrul Afacerilor Externe al Republicii Polone Zbigniew Rau a venit cu un mesaj cu denumirea „Libertatea și egalitatea națiunilor sunt singura apărare împotriva imperialismului” în legătură cu agresiunea Rusiei asupra Ucrainei.
Mesajul oficialul polonez:
Agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei a marcat sfârșitul unei ere din istoria Europei dominată de convingerea că un alt mare război pe continent nu poate avea loc, având în vedere experiențele traumatizante ale secolului al XX-lea, în timp ce toate națiunile europene împărtășesc dorința de pace. Confruntați cu o întorsătură tragică a evenimentelor, am ajuns să ne dăm seama că imperialismul nu este doar o categorie istorică, ci o forță motrice a lumii moderne a cărei putere distructivă ne afectează – chiar dacă într-o măsură diferită – pe toți.
Mai mult, a devenit, de asemenea, clar că imperialismul nu poate fi integrat în lumea liberă în mod permanent, cu atât mai puțin într-un mod armonios, închizând ochii la ambițiile, înclinațiile sau simplele obiceiuri imperialiste, prin consimțământul la raționament și acționând în termeni de sfere de influență sau prin recunoașterea drepturilor istorice sau a intereselor economice particulare ale celor mai puternice state.
Astfel, agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei a devenit un semnal de alarmă pentru Europa ce a stimulat o reflecție aprofundată asupra viitorului continentului. Inițiind o dezbatere asupra unei astfel de reflecții, cancelarul german Olaf Scholz, a indicat Uniunea Europeană drept antiteză a imperialismului, care în realitățile strategice actuale necesită o consolidare substanțială prin extinderea sferei de aplicare a deciziilor luate prin vot majoritar și renunțarea la dreptul de veto. O astfel de soluție ar face loc asumării rolului de lider de către Germania în schimbul recunoașterii responsabilității pentru continentul nostru în fața unei amenințări imperialiste.
Bazându-se pe istoria sa în care a căzut pradă imperialismului vecinilor săi, precum și pe tradiția și gândirea sa politică antiimperialistă, Polonia în special este îndreptățită și obligată să se angajeze în această dezbatere. Gândirea politică menționată, bazată pe convingerea că toți oamenii și națiunile sunt libere și egale, a fost încapsulată în unele dintre cele mai simple sloganuri transmise de-a lungul generațiilor, de-a lungul secolelor: „Liberi cu cei liberi, egali cu cei egali! ”; „Nimic despre noi fără noi!”; „Pentru libertatea noastră și a voastră!”. Adam Jerzy Czartoryski a transmis esența lor în cuvinte simple, dar cu totul semnificative, când a scris în 1830: „Orice națiune independentă – ca un individ în ordinea comună – are dreptul de a avea propriul guvern și de a construi fericirea socială așa cum consideră de cuviință. Nici o altă națiune, așadar, nu ar putea conduce altă națiune, cu atât mai puțin să o considere drept proprietate sau un instrument, nu are dreptul să se amestece în ceea ce cealaltă consideră că este bun dezvoltarea propriei sale bunăstări. Sub nici un pretext, intervenția străină nu poate impune cu forța un sistem comun, care este împotriva naturii și legii, pentru a transforma două națiuni diferite într-o societate unificată.”
Din punctul de vedere al Poloniei, imperativul Europei de astăzi este de a apăra libertatea și egalitatea atât a indivizilor, cât și a națiunilor în fiecare colț al continentului nostru fără excepție. În Ucraina, poporul ucrainean ar trebui să fie liber să-și aleagă identitatea, sistemul politic, afilierile politice și alianțele militare și să decidă când să continue lupta pentru independență și când să se așeze la negocieri cu Rusia. Libertatea lor înseamnă și egalitate suverană față de orice alt stat suveran, echivalent cu inalienabilitatea integrității teritoriale a Ucrainei. Acea libertate și egalitate a Ucrainei necesită un sprijin politic, diplomatic, economic și mai ales militar cuprinzător, oferind țării mijloacele de a-și apăra eficient independența.
Lipsa unui astfel de sprijin, sau simpla simulare a acestuia se rezumă la simpla aderare la teza imperialistă conform căreia națiunile nu se bucură de statalitate, statut moral și protecție egală în temeiul dreptului internațional, în timp ce soarta, condiția sau poziția lor pot fi determinate de imperii sau concerte de puteri. Pentru ca principiul libertății și egalității națiunilor să fie universal și respectat în ceea ce privește toate națiunile europene, Ucraina trebuie să câștige cu sprijinul nostru, în timp ce imperialismul rus trebuie oprit și înfrânt.
Totuși, încercarea de a opri și de a învinge imperialismul în Europa nu trebuie să se reducă la relațiile dintre Rusia și Ucraina, sau dintre Rusia și alte țări pe care le-a lipsit de integritatea teritorială prin orchestrarea unor conflicte nesfârșite sau „înghețate”, precum Moldova sau Georgia. Dar încercările de a-și domina partenerii, de a le impune argumentele, de a le ignora drepturile, interesele și necesitățile sau de a nu acorda atenție protestelor lor – într-un cuvânt, tendințele imperialiste – au fost adesea văzute și în Uniunea Europeană. În plus, ar fi dificil să găsești un observator al realității UE, care ar fi de acord cu teza că lipsa aspirațiilor celor mai puternice state membre de a domina se numără printre insuficiențele fundamentale ale integrării europene. În mod similar, ar fi greu de găsit pe cineva gata să susțină că eforturile de dominare sunt o barieră eficientă împotriva pătrunderii imperialismului rus în UE. Prin urmare, dacă suntem de acord asupra necesității reformării procesului decizional al UE, respectiva reformă ar trebui să vizeze înfrânarea eforturilor de dominație prin generarea de condiții favorabile pentru libertatea autentică și egalitatea statelor membre și, astfel, îmblânzind orice aspirații și practici imperiale.
Este așa pentru că, contrar convingerilor des exprimate, organizațiile internaționale în sine nu sunt o antiteză a imperialismului. O organizație internațională poate deveni antiteza sa numai dacă se bazează pe libertatea și egalitatea tuturor statelor sale membre. Cu alte cuvinte, atunci când toate instituțiile și practicile sale structurale, inițiativele politice și întreprinderile economice sunt concentrate pe libertatea și egalitatea menționată mai sus. Prin urmare, orice deficit de libertate și egalitate al statelor membre UE, indiferent de forma ei, face ca Uniunea să fie deosebit de vulnerabilă atunci când se confruntă cu imperialismul Rusiei, acesta din urmă neavând nimic de oferit în afară de propriul său model de politică și modus operandi. Căutând parteneri care au un potențial economic sau demografic suficient de mare, susținut de preferință de propriul model de politică imperialistă implementată de-a lungul istoriei, imperialismul rus oferă o formă privilegiată de cooperare economică și politică. Cu alte cuvinte, imperialismul oferă transformarea continentului după asemănarea și imaginea lui, adică un concert de puteri cu participarea proprie a Rusiei și sfere de influență definite în comun.
Așadar, care sunt motivele deficitului de libertate și egalitate al statelor membre UE care deschide calea pentru amenințările imperiale? Cel mai mare deficit de libertate este evidențiat de luarea deciziilor din ce în ce mai frecvent prin vot majoritar, ceea ce face ca inegalitatea membrilor Uniunii să crească. Statele mici și mijlocii, care sunt disproporționat mai puțin capabile să construiască coaliții eficiente, inclusiv coaliții de blocare, sunt sortite să piardă atunci când încearcă să își apere singure drepturile, interesele sau necesitățile. Și atunci când sunt depășite la vot, soarta lor este decisă de alții, ceea ce înseamnă că libertatea lor este în mod fundamental încălcată. Acest lucru se datorează faptului că libertatea înseamnă a fi supus legii pe care noi înșine o facem prin puterea propriei noastre voințe. Fiind supuși prevederilor acestei legi, suntem supuși propriei noastre voințe și, prin urmare, rămânem liberi.
Deficitul de egalitate, la rândul său, este relevat cel mai clar de dezechilibrul din zona euro, unde dezechilibrele fiscale și economice sunt osificate. Din moment ce unele state au adoptat moneda comună, acestea nu au reușit să se dezvolte sustenabil și armonios, în timp ce altele au un excedent permanent de export, contracarând aprecierea propriei monede datorită stagnării economice continue în alte state. Prin urmare, este un sistem care reduce radical o componentă esențială a egalității – egalitatea de șanse.
Deficitul de libertate și egalitate se rezumă la consolidarea diviziunii instituționale și funcționale în țări mici și mijlocii și în țări mai mari sau mari, nu numai cu un avantaj economic și potențial demografic incontestabil, ci și cu o putere de vot în procesul decizional al UE, la care statele mici şi mijlocii sunt incapabile să se contrabalanseze nici măcar acţionând împreună. Persistența și inviolabilitatea practică a acestei diviziuni conduce la dominația sistemică, politică și economică a primei asupra celei din urmă. Această dominație, la rândul ei, deschide calea pentru intensificarea intereselor naționale ale statelor dominante în detrimentul celor dominate. Garanția succesului acestui proces este că statele dominante au, în general, capacitatea incontestabilă de a-și prezenta și defini propriile interese naționale particulare ca fiind binele comun al tuturor statelor membre ale Uniunii Europene.
Este o condiție care oferă teren fertil atât pentru eforturile imperialismului rus, cât și pentru practicile imperiale din cadrul Uniunii Europene însăși.
Nord Stream servește ca un studiu de caz spectaculos. Acceptarea ofertei de acces permanent la gaze rusești mai ieftine trebuia să ofere un avantaj competitiv pe piața comună în schimbul acceptării neoficiale a sferei de influență rusă în zona post-sovietică. Reducerea decalajului dintre interesele politice de bază ale imperialismului rus și ambițiile economice ale celui mai puternic stat din Uniunea Europeană a condus la transformarea sa permanentă către un modus operandi imperialist. Dobândirea unei poziții dominante pe piață a avut loc în detrimentul nu numai a subminării condițiilor de concurență echitabile, ci și a economiilor europene care au devenit dependente de aprovizionarea Rusiei cu surse de energie și de interesele de securitate ale unor state membre ale UE și a Ucrainei. Cooperarea politică cu Rusia a fost preferată și cu prețul loialității față de aliați, în special celor mai expuși pretențiilor imperialiste ruse de pe flancul estic al NATO. Toate aceste acțiuni nu au fost o coincidență, ci rezultatul unei strategii urmărite deliberat, intenționat și consecvent, care a fost prezentată ca un proiect european pur economic, cu beneficii economice pentru toți, adică parte a binelui comun al statelor membre.
Însă când, drept urmare a agresiunii ruse împotriva Ucrainei, această strategie s-a prăbușit, binele comun a fost redefinit ca solidaritate europeană. Sfârșitul avantajului competitiv al Germaniei pe piața comună a dus la o propunere – insistată de Germania – ca toate statele membre să-și reducă în mod voluntar consumul de gaze cu 15%, inclusiv acele țări care și-au avertizat în mod persistent partenerii europeni să nu devină dependente de Rusia.
O altă ilustrare importantă a practicilor imperiale în cadrul UE este cazul Greciei. De la crearea zonei euro, economia germană a menținut o balanță comercială pozitivă, în timp ce economia Greciei (precum și cea a altor țări din Europa de Sud) s-a luptat cu stagnarea, scăderea competitivității și, în consecință, creșterea datoriilor. Dar chiar și așa, moneda unică a fost prezentată ca fiind benefică pentru toate țările din zona euro și ca binele lor comun. Criza economică din 2010 a scos la iveală caracterul dialectic al acestui bine. Binele comun a fost succesul creditării externe, în principal de către instituțiile financiare germane, și al exporturilor, de asemenea, de către companii predominant germane. În timpul crizei, binele comun a implicat transferarea tuturor costurilor unui sistem defectuos care stimulează îndatorarea sudului Europei asupra grecilor – în ciuda faptului că problema datoriei tuturor țărilor sud-europene este doar cealaltă parte a expansiunii germane.
Astfel, ordinea europeană de astăzi, ordinea UE, nu ne protejează de erodarea libertății și egalității statelor membre, tendință care, după cum a arătat experiența, este favorabilă renașterii imperialismului. În acest context, propunerea de a crea condiții instituționale pentru ca Germania să își asume un rol de lider în Uniunea Europeană nu ar face decât să agraveze substanțial această lipsă de libertate și egalitate. În consecință, dacă oferta germană este de a apăra UE de imperialism, ceea ce Germania se simte responsabilă să facă, Uniunea nu are nevoie de conducere germană, ci de autolimitare germană. Numai atunci acea libertate și egalitate a statelor membre vor permite UE să devină antiteza dorită a imperialismului.
Așa cum imperialismul reprezintă o amenințare fundamentală pentru Uniunea Europeană, la fel și apărarea sa eficientă necesită reforme fundamentale. Prin urmare, libertatea statelor membre necesită, în principiu, o întărire radicală a consensului european și recunoașterea acestuia ca piatră de temelie a acțiunii și cooperării UE. Egalitatea între statele membre necesită restabilirea egalității de șanse pentru dezvoltarea lor, care, la rândul său, trebuie să conducă la o reformă a zonei euro. Radicalismul acestei reforme nu trebuie să împiedice, a priori, orice soluție, cum ar fi o scutire sistemică și parțială a datoriilor pentru unii membri ai zonei euro sau revenirea fie temporară, fie permanentă la monedele lor naționale. Mai mult, impulsul reformei și direcția schimbărilor ar trebui să vină din statele membre înseși și nu din instituțiile UE. Le revine acelor state să prezinte și să definească binele comun, adică principiile bunăstării și dezvoltării tuturor acestora și, în consecință, să determine sferele de competență ale instituțiilor respective. Mai mult, efortul de reformă trebuie să se bazeze pe premisa că cei care au fost afectați de politicile imperialiste ar trebui să contribuie mai mult la o apărare eficientă împotriva imperialismului decât cei care l-au practicat în trecut.
Dacă nu reușim să întreprindem o astfel de reformă, dacă nu apărăm ideea și practica libertății și egalității națiunilor față de amenințările imperiale, vom contribui la producerea unei retrocedări intelectuale și politice în comparație cu secolele de progres și moștenire ale Europei.
Din acest motiv, ne confruntăm cu o provocare existențială, una care nu este deloc o noutate în experiența Europei. În zorii erei noastre, a trebuit să se rezolve și o dilemă dacă Roma ar trebui să rămână o republică a cetățenilor liberi și egali sau să preia caracteristicile monarhiilor eleniste care i-au învecinat. Cei care au apărat republica au avertizat pe bună dreptate că Roma nu va supraviețui în cele din urmă unei astfel de transformări imperiale eleniste. Avertismentul lor merită astăzi să fie amintit.
