Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   Ministerul rus al Apărării susține…

Ministerul rus al Apărării susține că forțele ruse au preluat controlul deplin asupra regiunii Herson – VIDEO

Forțele armate ale Federației Ruse au preluat controlul deplin asupra întregului teritoriu al regiunii Herson, a declarat marți, 15 martie, purtătorul de cuvânt al Ministerului rus al Apărării Igor Konașenkov, scrie Tass.

„Forțele armate ale Federației Ruse au preluat controlul deplin asupra întregului teritoriu al regiunii Herson”, a declarat purtătorul de cuvânt al ministerului rus al Apărării.

Potrivit acestuia, gruparea de trupe a Republicii Populare Donețk, continuând operațiunile ofensive, a preluat controlul asupra Panteleymonovka și a ajuns pe linia Verkhnetoretskoye-Novoselovka-2.

Este a douăzecea zi de război în Ucraina. În noaptea de 14 spre 15 martie, mai multe explozii au avut loc în Kiev și Harkov. SUA au avertizat luni că vor exista „consecinţe” pentru China dacă va oferi ajutor Rusiei, subliniind totodată că Beijingul „poate face mai mult decât orice altă ţară” pentru a pune capăt invaziei ruse în Ucraina. Statele UE au convenit asupra unui nou pachet de sancțiuni împotriva Rusiei. UE blochează importurile de oțel și fier din Federația Rusă.

Curtea Internațională de Justiție de la Haga se va pronunța miercuri, 16 martie, în cazul acuzațiilor de genocid aduse de Ucraina împotriva Federației Ruse.

Duminică, 27 februarie, Vladimir Putin a anunțat că își pune forțele nucleare în stare de alertă, iar într-o decizie fără precedent, Uniunea Europeană a decis să trimită arme Ucrainei. Pe de altă parte, Rusia a recunoscut, pentru prima dată de la debutul invaziei, că a înregistrat pierderi în Ucraina.

LIVE TEXT/ A 20-a zi de război în Ucraina