Ministerul rus al Apărării anunță că forțele armate ale Rusiei au avansat cu încă patru km într-o zi, iar trupele militare din Donețk au preluat controlul asupra localității Verhnetorețkoie
Ministerul rus al Apărării anunță că forțele armate ale Rusiei au avansat cu încă 4 km într-o zi și s-au apropiat de localitatea Novomihailovka. În cadrul unui briefing, purtătorul de cuvânt al Ministerului rus al Apărării, Igor Konașenkov, a anunțat că trupele miliare din regiunea Donețk au preluat controlul asupra localității Verhnetorețkoie.
Totodată, potrivit Ministerului rus al Apărării, de la începutul „operațiunii militare”, au fost distruse 236 de vehicule aeriene fără pilot, 185 de sisteme de rachete antiaeriene, 1.547 de tancuri și alte vehicule blindate de luptă, 154 de lansatoare de rachete multiple.
A 27-a zi de război în Ucraina a început cu explozii puternice în Harkov. Rusia nu pare să fi făcut progrese majore, spun analiștii militari, deși continuă să bombardeze principalele orașe ale țării pe care a invadat-o. În Herson, militarii ruși au deschis focul asupra ucrainenilor care protestau.
CRONOLOGIA EVENIMENTELOR DIN UCRAINA: LIVE TEXT/ A 27-a zi de război în Ucraina