Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   Manifestație masivă în Londra. Votul…

Manifestație masivă în Londra. Votul asupra acordului de retragere a fost amânat

O nouă lovitură pentru Boris Johnson: Parlamentul de la Londra a blocat noul Acord de BREXIT negociat pe ultima sută de metri cu europenii.

Premierul spera să treacă sâmbătă în sfârşit Acordul prin Camera Comunelor. Însă, parlamentarii au decis să amâne votul decisiv până după ce va fi adoptată legislaţia prin care s-ar implementa acest acord.

În timp ce Boris Johnson le răspundea că refuză să ceară Bruxelles-ului o nouă amânare, sute de mii de oameni mărşăluiau pe străzi împotriva ieşirii din Uniunea Europeană.

Este prima oară când Camera Comunelor tine o şedinţă sâmbăta, după cea consacrată războiului din Malvine, cu 37 de ani în urmă. Iar ziua, botezată “Super-Sambata”, a confirmat aşteptările, fiind plină de dramatism şi întorsături de situaţie.

În timp ce deputaţii disputau de zor fiecare aspect al Acordului, sute de mii de oameni porneau în marş către parlament ca să ceară rămânerea în Uniunea Europeană.

Partidele din opoziţie nu doar că au atacat Acordul, dar au şi propus amendamente potrivnice. Şi, în spiritul nenumăratelor amânări de până acum, legislativul a votat – cu 322 de voturi la 306 – pentru că votul privind aprobarea acordului de Brexit să se ţină abia după ce va fi adoptată legislaţia prin care s-ar implementa acordul. Amendament a fost depus de către deputatul independent Oliver Letwin, fost conservator.

Letwin l-a propus ca pe un fel de plasă de siguranţă pentru situaţia în care dezbaterea parlamentară privind legea Brexitului nu se încheie până pe 31 octombrie şi să se evite astfel o situaţie care ar fi echivalentă cu un Brexit fără acord.

Şeful guvernului a răspuns imediat:

Boris Johnson: „Nu voi negocia cu Uniunea Europeană o nouă amânare şi nici legislaţia nu mă obliga să fac asta. Voi spune prietenilor şi colegilor din UE ca o nouă amânare ar fi rea pentru ţara, pentru UE şi pentru democraţie. Săptămâna viitoare voi introduce în parlament legislaţia necesară pentru a părăsi UE pe 31 octombrie în termenii noului Acord. Sper că prietenii şi colegii din UE să nu se lase prinşi în capcana acestei cereri de amânare.”

Aşadar, mingea s-a întors din nou la Bruxelles.

Rezultatul votului ce amână adoptarea acordului de retragere din UE a fost primit de protestatari cu strigăte de bucurie. ″Este formidabil, asta îndepărtează Brexitul″⁣, a reacţionat un protestatar, care în plus şi-a manifestat speranţa să cadă guvernul Johnson.

Însă în rândul londonezilor care doresc ieşirea din UE votul din Camera Comunelor a fost primit cu consternare, remarcă reporterul agenţiei France Presse. ″Sunt dezgustat, este o ruşine! Încă o amânare, este îngrozitor″⁣, spune un britanic.

Desfășurarea evenimentelor de sâmbătă:

UPDATE 17:45 Comisia Europeană ″a luat notă″⁣ de votul prin care Camera Comunelor a decis sâmbătă să suspende votarea acordului privind Brexitul, executivul comunitar cerând totodată Londrei să-l informeze asupra a ceea ce este de făcut după această decizie a parlamentului britanic, relatează agenţia DPA.

Comisia Europeană ″ia notă asupra votului dat astăzi de Camera Comunelor asupra aşa-numitului amendament Letwin, ceea ce înseamnă că acordul de retragere (din UE) nu va mai fi supus astăzi votului″⁣, a scris pe Twitter purtătoarea de cuvânt comunitară Mina
Andreeva.

″Guvernului britanic îi revine să ne informeze cât mai rapid posibil asupra paşilor următori″⁣, a completat ea.

UPDATE 17:30 Johnson a susţinut după adoptarea amendamentului Letwin că nu va cere încă o amânare a Brexitului şi are o altă intepretare a acelei legi. ’’Nu voi negocia cu UE o amânare şi nici legea nu mă obligă să procedez astfel″, a spus el în faţa parlamentului imediat după votarea amendamentului Letwin.

″Le voi spune prietenilor şi colegilor din UE exact ce le-am spus tuturor în ultimele 88 de zile de când sunt prim-ministru: că orice nouă amânare ar fi rea pentru ţara noastră, rea pentru Uniunea Europeană şi rea pentru democraţie″⁣, a adăugat el.

Respectiva lege, adoptată de parlamentul britanic la începutul lunii septembrie, prevede că şeful guvernului de la Londra trebuie să ceară o nouă amânare a Brexit-ului până la 31 ianuarie 2020, dacă, până la 19 octombrie, premierul nu reuşeşte să obţină un nou acord cu UE sau nu primeşte aprobarea parlamentului pentru o retragere fără acord.

Ca urmare a adoptării amendamentului Letwin, guvernul lui Boris Johnson nu va mai cere sâmbătă votul asupra acordului privind Brexitul, şeful executivului preconizând acest vot pentru marţi. El a promis de asemenea că va introduce rapid în parlament legislaţia de implementare a Brexitului cerută de acest amendament.

UPDATE 17.00 Camera Comunelor a decis să amâne votul asupra acordului privind Brexitul până când va fi adoptată legislaţia prin care s-ar implementa acest acord, transmit agenţiile internaţionale de presă, potrivit Agerpres.

Legislativul britanic a adoptat prin această decizie un amendament depus de către deputatul independent (fost conservator) Oliver Letwin. Prin urmare, premierul conservator Boris Johnson ar trebui să ceară Uniunii Europene amânarea Brexitului dincolo de data de 31 octombrie.

Într-o primă reacţie după adoptarea amendamentului Letwin, Boris Johnson a declarat că nu va negocia nu UE nicio nouă amânare a Brexitului, dar că va introduce în parlament legislaţia necesară retragerii din UE. 

UPDATE 16:00 Mii de oameni s-au adunat, sâmbătă, în centrul Londrei pentru a cere un nou referendum pentru Brexit, în condiţiile în care acord renegociat de prim-ministrul Boris Johnson va fi supus votului în Parlament în următoarele ore, relatează BBC.

Organizatorii campaniei cer participanţilor să semneze o scrisoare adresată lui Boris Johnson, liderilor europeni, parlamentarilor şi europarlamentarilor prin care le cer să permită o nouă şansă de a verifica dacă – „încă ne mai dorim să continuăm cu Brexitul”.

Our Future, Our Choice@OFOCBrexit

Good to see the #PeoplesVoteMarch to be led by OFOC activists and @SirPatStew and the @MayorofLondon3352:38 PM – Oct 19, 2019Twitter Ads info and privacy152 people are talking about this

Premierul și-a petrecut seara încercând să adune cât mai multe voturi de susținere, dar analiștii spun că votul va fi pe muchie de cuțit.

Un protestatar ecologist a petrecut trei ore urcat pe schelele care înconjoară celebrul Big Ben. Omul, care purta o perucă și haine în stilul lui Boris Johnson, a cerut în repetate rânduri să stea de vorbă cu acesta.

Numai că premierul britanic avea, la acea oră, lucruri mult mai importante de făcut: să obțină susținerea parlamentarilor pentru acordul de retragere a Marii Britanii din UE, negociat la Bruxelles. Votul decisiv are loc astăzi, într-o sesiune extraordinară a Camerei Comunelor.

Boris Johnson, premierul Marii Britanii: „Vreau ca toți colegii din diferitele tabere ale Camerei să se gândească la o lume în care am rezolvat problema (Brexitului, n.r.) și am dus-o la final, pentru că sunt de părere că națiunea va respira ușurată.”

Înţelegerea protejează integritatea pieţei unice și prevede ca Irlanda de Nord să rămână aliniată anumitor norme europene, dar în spațiul vamal britanic, pentru a fi evitată reapariţia unei frontiere între Irlanda şi Irlanda de Nord.

Nic Robertson, CNN Internaţional Diplomatic Editor: „Dar toate astea îl costa pe Boris Johnson susţinerea din partea aliaţilor nord-irlandezi, dar şi a altor partide britanice: laburiştii, liberal-democratii, nationalistiii scoţieni, care nu vor vota acordul.”

Mai mult optimism e în tabăra statelor UE. Premierul irlandez Leo Varadkar speră că parlamentarii britanici vor aproba acordul.

Leo Varadkar, Irish Prime Minister: „Cred că acordul e unul bun. Bun și pentru Marea Britanie, și pentru Irlanda și Europa, și sper că parlamentarii îl vor susține.”

Asta și pentru că, la Bruxelles, răbdarea pare să se fi epuizat. Președintele francez Emmanuel Macron spune că nu mai dorește o nouă amânare a Brexitului.

Emmanuel Macron, French President: „Termenul-limită de pe 31 octombrie trebuie respectat. Nu mă ocup de ficțiuni politice, nu o să trag concluzii dacă parlamentul britanic votează una sau alta, dar nu cred că trebuie acordată o nouă amânare.”

Președintele Consiliului European, Donald Tusk, spune însă că Marea Britanie are oricând un loc în UE.

Donald Tusk, președintele Consiliului European: „Sper că, dacă prietenii noștri britanici decid să revină într-o zi, ușa noastră va fi întotdeauna deschisă.”

În Regat, oamenii simpli au păreri împărțite. Mai toți sunt însă de acord că situația s-a prelungit prea mult.

Michael Eddy, local town councillor: „Din câte văd, acordul e chiar mai prost decât cel pe care îl obținuse Theresa May. E cu siguranță mai prost din punctul de vedere al viitorului pe care-l are Marea Britanie.”

Elizabeth Griffiths, localnică: „Cred că acordul pe care l-a obținut (Boris Johnson, n.r.)… poate nu e cel mai bun. Dar durează de prea mult timp, cred că e bine să meargă mai departe cu el. Și în anul următor să încerce să facă un compromis. Cred că ne-am săturat să fim în dezastrul ăsta.”

Dacă legislativul de la Londra aprobă documentul, va urma o perioadă de tranziţie post-Brexit până la finele anului viitor, dar care poate fi prelungită de comun acord.

În cazul în care acordul e respins de Parlament, Boris Johnson va fi obligat să ceară Bruxelles-ului o nouă amânare a Brexitului, până la 31 ianuarie 2020, eventualitate pe care şeful Comisiei Europene a refuzat-o categoric.

Sursă: stirileprotv.ro