Lukașenko a grațiat 18 condamnați, dintre care 15 deținuți politici
Alexander Lukașenko a semnat un decret prin care a grațiat 18 persoane condamnate în Belarus. Potrivit serviciului său de presă, 15 dintre cei 18 grațiați au fost condamnați pentru „infracțiuni cu caracter extremist”.
„Majoritatea persoanelor grațiate sunt femei (11). Șase dintre acestea au copii, inclusiv copii cu dizabilități care necesită reabilitare medicală permanentă. De asemenea, au fost grațiate două cupluri căsătorite, o femeie aflată în ultimele luni de sarcină și o persoană condamnată care a încălcat legea la vârsta de 16 ani”, se arată în comunicatul serviciului de presă.
Autoritățile de la Minsk nu au făcut publice numele persoanelor grațiate. Totuși, se menționează că toate și-au recunoscut vina, și-au exprimat regretul pentru faptele comise și au promis că vor duce „un mod de viață conform legii”.
La 13 decembrie 2025, Alexander Lukașenko a grațiat 123 de deținuți politici, în urma unor înțelegeri cu președintele SUA, Donald Trump. Printre aceștia s-au numărat una dintre liderii opoziției belaruse, Maria Kalesnikava, fostul șef al BelGazpromBank și candidat la alegerile prezidențiale din 2020, Viktor Babarika, precum și conducătorul centrului pentru drepturile omului „Viasna” și laureat al Premiului Nobel pentru Pace, Ales Bialiațki.
În ajunul Anului Nou, Lukașenko a mai grațiat alți 22 de condamnați.