Zelenski a declarat că Putin a declanșat deja cel de-al Treilea Război Mondial. Război în Ucraina, ziua 1461
UPDATE 8:07 Președintele Volodîmîr Zelenski a declarat că liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, a declanșat deja, de facto, cel de-al Treilea Război Mondial, iar oprirea acestuia este posibilă doar prin presiuni militare și economice. Declarațiile au fost făcute într-un interviu acordat BBC.
Potrivit lui Zelenski, războiul mondial nu a escaladat într-o fază pe deplin extinsă „datorită rezistenței ucrainenilor”.
„Eu cred că Putin deja l-a început. Întrebarea este cât teritoriu va reuși să ocupe și cum poate fi oprit… Rusia încearcă să impună lumii un alt mod de viață și să schimbe viața pe care oamenii au ales-o pentru ei înșiși”, a afirmat Zelenski.
Totodată, președintele Ucrainei a respins din nou solicitarea Rusiei privind retragerea trupelor ucrainene din 20% din regiunea Donețk, precum și din părți ale regiunilor Herson și Zaporijjea. El a subliniat că nu este vorba despre „o simplă cedare de teritorii”, ci despre „abandonarea a sute de mii de oameni care locuiesc acolo”.
Zelenski a comentat și posibilitatea revenirii la granițele din 1991. Potrivit acestuia, acest lucru ar reprezenta „o victorie a justiției”, însă o încercare de a realiza acest obiectiv exclusiv prin mijloace militare, în prezent, ar putea duce la pierderea a milioane de vieți.
Președintele ucrainean a precizat că Ucraina nu dispune, în acest moment, de suficiente arme pentru o asemenea operațiune și a subliniat că „un teritoriu fără oameni nu înseamnă nimic”.
În ceea ce privește garanțiile de securitate din partea SUA, Zelenski a menționat că acestea ar trebui să se bazeze pe instituții și pe deciziile Congresului, întrucât „președinții se schimbă, însă angajamentele trebuie să rămână valabile pe termen lung”.