În premieră, Norvegia va finanța producția a mii de drone ucrainene pe teritoriul său. Război în Ucraina, ziua 1524
UPDATE 13:15 Ucraina intenționează să producă câteva mii de drone de atac în Norvegia, în cadrul primului proiect comun de producție a aparatelor aeriene fără pilot. Informația a fost comunicată de Ministerul Apărării al Ucrainei.
Proiectul de producție comună va fi finanțat de Norvegia din fonduri suplimentare față de cele 7 miliarde de dolari deja alocate pentru sprijinul de apărare al Ucrainei în 2026. Dronele produse în cadrul acestui proiect vor fi destinate exclusiv Forțelor de Apărare ale Ucrainei.
Acordul a fost semnat la Kiev de ambasadorul Norvegiei în Ucraina, Lars Ragnar Aalerud Hansen, și de adjunctul ministrului apărării al Ucrainei, Serhii Boiev.
„Acordul deschide posibilitatea extinderii producției tehnologiilor ucrainene, care și-au demonstrat deja eficiența pe câmpul de luptă, și consolidează capacitățile de apărare ale ambelor țări”, se arată într-un comunicat al Ministerul Apărării al Ucrainei.
Instituția mai precizează că, în acest an, Norvegia intenționează să aloce peste 1,5 miliarde de dolari pentru achiziția de armament produs în Ucraina, destinat Forțelor de Apărare ale Ucrainei.
Primele drone fabricate în Norvegia ar urma să fie livrate Ucrainei până la începutul verii. Acordul prevede și dezvoltarea unei cooperări industriale complexe, inclusiv desfășurarea de cercetări pentru extinderea capacităților de producție la Oslo.
UPDATE 10:27 Președintele Finlandei, Alexander Stubb, a comentat pierderile suferite de armata rusă în Ucraina în ultimele luni și a evaluat situația de pe front, scrie UNIAN. „Cât de mult s-a îmbunătățit situația în Ucraina față de acum un an? În ultimele patru luni – și îmi cer scuze pentru formularea strașnică – Ucraina a ucis sau rănit lunar între 30 și 35 de mii de soldați ruși”, a declarat acesta.
Totodată, Stubb a precizat că aproximativ 95% dintre aceste pierderi au fost provocate cu ajutorul dronelor. „Raportul pierderilor este de un militar ucrainean la cinci militari ruși uciși”, a adăugat președintele Finlandei, Alexander Stubb.
Anterior, președintele Ucrainei, Volodîmîr Zelenski, a declarat că în martie 2026, pierderile rușilor au atins „cel mai ridicat nivel de la începutul războiului, depășind 35 de mii de militari”.
UPDATE 10:20 Rusia a pierdut aproximativ 1,3 milioane de militari în Ucraina de la începutul invaziei pe scară largă, a anunțat, pe 27 aprilie, Statul Major al Forțelor Armate ale Ucrainei. Cifra include 810 pierderi înregistrate de forțele ruse în ultimele 24 de ore.
UPDATE 8:10 Rusia a lansat un atac cu drone asupra orașului Odesa în noaptea de 27 aprilie, vizând infrastructură rezidențială și rănind 10 persoane. Potrivit autorităților, exploziile au fost auzite în jurul orei 1:30, după ce Forțele Aeriene ale Ucrainei au avertizat că mai multe drone rusești se îndreaptă spre oraș.
Șeful Administrației militare regionale din Odesa, Oleh Kiper, a declarat că dronele au lovit clădiri de locuit și un hotel din cartierul Primorskîi, unde au izbucnit incendii. Potrivit autorităților, alte imobile și locuințe au fost avariate și în zonele Hadjibeiv și Kîevskîi.
În total, 10 persoane au fost rănite, inclusiv doi copii.
De asemenea, au fost semnalate incendii la mai multe automobile și atacuri asupra unor depozite. Amploarea exactă a pagubelor nu este, deocamdată, cunoscută.