Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   Joe Biden: „Statele Unite sprijină…

Joe Biden: „Statele Unite sprijină pe deplin suveranitatea și integritatea teritorială a R. Moldova… vom continua să lucrăm împreună pentru pace și prosperitate în regiune”

President Joe Biden poses for photos with Moldovan Ambassador to the U.S. Viorel Ursuduring a credentialing ceremony, Monday, December 12, 2022, in the Oval Office of the White House. (Official White House Photo by Adam Schultz)

Ambasadorul R. Moldova în Statele Unite ale Americii, Viorel Ursu, a avut o întrevedere cu președintele american, Joe Biden, la Casa Albă. Ambasadorul moldovean i-a transmis președintelui american „mulțumiri profunde pentru sprijinul continuu acordat Moldovei pentru consolidarea instituțiilor democratice, statul de drept, reformele economice din Moldova și programele educaționale oferite”. Informația a fost publicată joi, 5 ianuarie, pe pagina de Facebook a ambasadorului Viorel Ursu.

În răspunsul său, președintele Joe Biden a menționat că „Statele Unite și Moldova au construit un parteneriat puternic bazat pe valori democratice comune. Lupta Moldovei împotriva corupției și eforturile pentru construirea unei democrații inclusive și prospere sunt o inspirație pentru lupta noastră globală împotriva corupției. Statele Unite au fost și vor rămâne un partener de încredere în procesul de reforme democratice ale Moldovei”.

„Statele Unite sprijină pe deplin suveranitatea și integritatea teritorială a R. Moldova. Guvernele noastre au lucrat îndeaproape pentru diminuarea impactului devastator al războiului declanșat de către Rusia și noi vom continua să lucrăm împreună pentru pace și prosperitate în regiune”, a mai declarat Biden, conform sursei citate.

În cadrul întrevederii președintele Biden a primit scrisoarea de acreditare din partea ambasadorului R. Moldova în SUA. Viorel Ursu deține funcția de ambasador extraordinar și plenipotențiar al R. Moldova în SUA de pe 1 august 2022, fiind numit în această funcție către cabinetul de miniștri pe data de 18 mai 2022.