Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   În România crește din nou…

În România crește din nou numărul de cazuri noi de COVID-19. Bilanțul total ajunge la 20.945

Până astăzi, 10 iunie, pe teritoriul României, au fost confirmate 20.945 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus. Dintre persoanele confirmate pozitiv, 15.103 au fost declarate vindecate și externate. Totodată, până acum, 1.360 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat, transmite digi24.ro.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 2.212 de  persoane. Alte 99.349 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală. Până la această dată, peste Prut, au fost prelucrate 520.564 de teste.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 465 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 1.397 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55 din 15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore, 141 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 154.650 de lei românești.