Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   Harta războiului din Ucraina. Institutul…

Harta războiului din Ucraina. Institutul american pentru Studii de Război: „Trupele ruse de la est de Kiev încearcă să-și consolideze liniile de aprovizionare împotriva atacurilor ucrainene”

Institutul american pentru Studii de Război (ISW) susține, în cea mai recentă analiză, că forțele ruse au reînceput probabil operațiuni ofensive în periferia Kievului și au continuat tentativa de încercuire prin vest, dar nu au făcut prea multe progrese.

Ucrainenii susțin că au realizat un contraatac semnificativ ieri, la est de capitală, într-o zonă de întîlnire a trupelor ruse care au depășit Cernihiv și Sumî fără a le cuceri.

ISW apreciază că aceste trupe ruse de la est de Kiev, încearcă probabil să-și consolideze liniile de aprovizionare împotriva atacurilor ucrainene, pentru a putea ataca dinspre est capitala.

Foto: ISW

Pe frontul de est, deși rușii au continuat să bombardeze Harkov, pare că au renunțat deocamdată să încerce să îl mai cucerească, preferând să îl încercuiasă sau să îl ocolească (pentru a-și deschide drum spre centrul Ucrainei). Armata Ucraineană susține că a desfășurat cu succes un contraatac la nord de oraș.

Frontul de sud. Mariopol rămâne încercuit și bombardat.
Continuă acumulările de forțele rusești la sud de Zaporijie, dar încă nu au fost inițiate acțiuni semnificative.

De la Herson rușii par să încercuiască Nicolaev dinspre est, dar încă nu au reușit să traverseze râul Bugul de Sud. Este puțin probabil ca operațiunile rusești împotriva Odesei să înceapă înainte ca Rusia să stabilească o linie sigură dinspre Crimeea, peste Bugul de Sud.