Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   Federația Rusă și China refuză…

Federația Rusă și China refuză să participe la parada din 9 mai ce va fi organizată la Minsk

Material de pe Euroradio

La parada militară de la Misnk, ce va fi organizată cu ocazia zilei de 9 mai, nu vor participa militarii din partea Chinei și a Federației Ruse. Anunțul a fost făcut de către reprezentantului oficial al Ministerului Apărării din Belarus, Natalia Gavrusik.

„Rusia și China au decis să nu-și trimită trupele pentru a participa la parada de la Minsk din 9 mai, din cauza situației epidemiologice din lume”, a spus Natalia Gavrusik.

Inițial, se preusupunea că la parada de 9 mai de la Minsk vor participa 19 trupe din Belarus și câte una din China și Federația Rusă.

Belarusul intenţionează să desfăşoare conform programului stabilit marea paradă militară din 9 mai pentru marcarea a 75 de ani de la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, în pofida pandemiei de COVID-19.

„Nu putem pur şi simplu să anulăm parada. M-am gândit la aceasta de mult timp”,  a declarat duminică, 4 mai, preşedintele Alexander Lukaşenko, citat de Agerpres.

El a mai spus că decizia pe care a luat-o este deopotrivă emoţională şi ideologică şi a ţinut să menţioneze că oameni au murit din cauza viruşilor şi altor boli în timpul războiului.

Belarusul a raportat până în prezent 16.705 cazuri de COVID-19, din care 99 de decese.