Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   Curtea Penală Internațională a trimis…

Curtea Penală Internațională a trimis în Ucraina prima echipă din ancheta privind posibile crime de război

Curtea Penală Internațională (CPI) de la Haga a trimis, joi, prima echipă spre Ucraina pentru a începe să investigheze posibile crime de război.

Plecarea echipei are loc la câteva ore după ce procurorul Karim Khan a anunțat că va începe să adune probe în cadrul unei investigații oficiale lansate după invazia pe scară largă lansată de Rusia în Ucraina la 24 februarie.

„Ieri am numit o echipă și astăzi se deplasează în regiune”, a spus Khan.

Khan a declarat că biroul său va examina posibile crime de război, crime împotriva umanității și genocid din partea tuturor părților implicate în conflict.

Procurorul CPI anunțase luni că va solicita aprobarea instanței pentru a demara o anchetă în privința războiului din Ucraina.