COVID-19 în Italia: 525 de decese într-o zi, cel mai mic număr din ultimele trei săptămâni
Italia a înregistrat 525 de decese în ultimele 24 de ore, acesta fiind cel mai scăzut număr zilnic raportat în ultimele trei săptămâni.
Numărul total de cazuri a ajuns la 128 948, cu 4 316 infectări depistate în ultimele 24 de ore – o scădere cu aproximativ 500 faţă de ziua precedentă.
Totalul deceselor, înregistrate de la începutul epidemiei în peninsulă, a ajuns la 15 887. În prezent, 91.246 de persoane sunt bolnave. Un număr de 21.815 oameni s-au vindecat.
Autorităţile din regiunea Lombardia, cea mai afectată de criza sanitară, au pus în aplicare o lege prin care obligă cetăţenii să poarte măşti atunci când ies din case. Această măsură a fost impusă pentru a preveni răspândirea involuntară a coronavirusului de cei care sunt purtători şi nu prezintă simptome.