Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   Comandantul suprem al NATO în…

Comandantul suprem al NATO în Europa vrea ca Alianța să aducă trupe noi în România și Bulgaria pentru a contracara Rusia

Principalul general al NATO în Europa a sugerat că Alianța ar trebui să-și accentueze prezența militară în România și Bulgaria după desfășurarea de trupe a Rusiei în apropiere de granița cu Ucraina, scrie Reuters, citând informații publicate de publicația germană Der Spiegel.

Conform acestor informații, propunerile au fost făcute de Tod Wolters, comandantul suprem al NATO în Europa. Der Spiegel nu îl citează direct pe Wolters, însă spune că are informații că generalul ar fi cerut o „întărire a trupelor de pe granița de est” a NATO, în timpul unei videoconferințe cu șefii militari ai țărilor partenere.

Planul ar urma să „accentueze prezența NATO în România și Bulgaria prin misiunea Enhanced Forward Presence” a NATO, pe baza căreia alianța și-a stabilit prezența militară în statele baltice și în Polonia de est.

NATO a refuzat să comenteze informațiile făcute publice de Der Spiegel.

Accentuarea prezenței NATO în România și Bulgaria este un lucru cerut de guvernele ambelor țări. Vineri, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, declara că NATO „va evalua constant nevoia ajustării poziției și prezenței noastre, mai ales în sud-estul regiunii, pentru că trebuie să fim siguri că putem proteja și apăra mereu pe aliații noștri de orice amenințare”.

Desfășurările militare ale Rusiei din apropierea graniței cu Ucraina au accentuat tensiunile dintre Moscova și NATO, în condițiile în care agențiile de informații occidentale suspectează că Putin plănuiește o invazie a Ucrainei.

Rusia neagă că are în vedere un astfel de plan, însă susține că este amenințată de NATO în estul Europei și a transmis Alianței o listă de revendicări prin care, spune Kremlinul, vor putea fi reduse tensiunile din regiune.