Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   „Cel mai mare eșec al…

„Cel mai mare eșec al serviciilor speciale rusești”. Activiștii pentru drepturile omului au raportat despre scoaterea din Rusia a arhivelor FSB și FSIN cu mărturii video despre tortură și viol

Activiștii pentru drepturile omului au scos din Rusia arhiva Serviciului Federal de Securitate (FSB) și Serviciului Federal al Penitenciarelor (FSIN) cu mărturii video despre acte de tortură și viol. Vladimir Osechkin, fondatorul Gulagu.net – un proiect în domeniul drepturilor omului, a relatat despre aceasta pe pagina sa de Facebook. Potrivit acestuia, în total arhiva conține 40 GB.

„Datele din arhivă demonstrează că în instituțiile FSIN activează echipe speciale, formate din agenți secreți ai FSB și FSIN, care la indicațiile curatorilor lor torturează și violează deținuții, iar procesul în sine este filmat”, scrie Osechkin. El califică această scoatere de materiale din țară drept „cel mai mare eșec al serviciilor speciale rusești”, a declarat Vladimir Osechkin.

Potrivit acestuia, filmările sunt folosite ca materiale compromițătoare, astfel încât victimele să poată fi „recrutate pentru participarea ulterioară la acte de tortură”. Osechkin susține că sute de oameni au fost torturați și violați.

Deținuții ruși, inclusiv cei condamnați în temeiul articolelor politice și economice, se plâng permanent de tortură. Mass-media și activiștii pentru drepturile omului au publicat de nenumărate ori mărturii video cu ofițeri FSIN agresând deținuți.

Cele mai răsunătoare materiale cu videoclipuri despre acte de tortură într-o colonie din Iaroslavl le-a publicat Novaya Gazeta. După apariția materialelor a fost inițiat un dosar penal, iar aproximativ zece angajați FSIN au fost condamnați la închisoare.

Gulagu.net – este un proiect social, antrenat în combaterea torturii și corupției în sistemul FSIN și protejarea drepturilor deținuților. În luna mai a acestui an, după nouă ani de muncă Gulagu.net și-a suspendat activitățile în Rusia din cauza situației politice din țară și a pericolului pentru siguranța angajaților săi. A fost anunțat că organizația se mută în Europa și că investigațiile privind tortura în coloniile rusești va continua.

La sfârșitul lunii iulie, Roskomnadzor a blocat site-ul Gulagu.net pe teritoriul Rusiei, referindu-se la cererea FSIN și FSB. În același timp, a devenit cunoscut faptul că Tribunalul Golovinsk din Moscova a emis un mandat de arestare în absență pe numele lui Vladimir Osechkin. Din dosar rezultă că acesta este acuzat de fraudă, comisă de un grup de persoane (în conformitate cu art. 159 p. 2 din Codul Penal al Federației Ruse). Detaliile cazului sunt necunoscute. Osechkin locuiește în prezent în Franța.

Sursa: Spektr