Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   Ce trebuie să cunoaștem despre…

Ce trebuie să cunoaștem despre decizia Patriarhiei Moscovei de a rupe relațiile cu Patriarhia de la Constantinopol

Material de pe Hromadske

Pe data de 15 octombrie Biserica Ortodoxă Rusă a rupt oficial relațiile cu Patriarhia Ecumenică de la Constantinopol. Acest lucru vine ca răspuns la decizia Patriarhiei Ecumenice de a oferi autocefalie Bisericii Ortodoxe din Ucraina, precum și ridicarea anatemei (n.r.: excluderea din rândul bisericii) de pe Patriarhul de la Kiev Filaret (Denisenko) și de pe primatului Bisericii Ortodoxe Autocefale a Ucrainei Macarie.

Ce înseamnă decizia Bisericii Ortodoxe Ruse?

Preoții și episcopii Patriarhiei de la Moscova și a Constantinopolului nu vor putea sluji împreună; credincioșii Bisericii Ortodoxe Ruse nu se vor putea împărtăși în bisericile Patriarhiei Constantinopolului; Patriarhul Chiril nu va rosti numele Patriarhului de Constantinopolului în timpul sfintelor liturghii.

Ce spun reprezentanții Bisericii Ortodoxe Ucrainene a Patriarhiei Moscovei?

Biserica Ortodoxă Rusă poate să-și restabilească relațiile cu Patriarhia de Constantinopol dacă va fi anulată decizia „necanonică” a Constantinopolului în problema bisericii ucrainene, a menționat purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Ucraniene a Patriarhiei Moscovei Climent. De asemenea, el a declarat că, practic, toate bisericile ortodoxe autocefale se opun deciziei Constantinopolului privind acordarea autocefaliei Ucrainei. Acest lucru nu este adevărat. Împotrivă s-au pronunțat doar ierarhii Bisericilor Antiohiei și Serbiei.

Ce spun reprezentanții Bisericii Ortodoxe Ucrainene a Patriarhiei Kievului?

Reprezentantul Bisericii Ortodoxe Ucrainene a Patriarhiei Kievului Evstraty Zoria consideră, că prin această decizie Biserica Ortodoxă Rusă se autoizolează. În opinia lui, este puțin probabil ca și alte biserici autocefale să susțină această decizie.

Ce înseamnă decizia Bisericii Ortodoxe Ruse pentru Ucraina?

În ciuda acestei declarații, procesul de constituire a Bisericii Ortodoxe Ucrainene unitare autocefale va continua. Se presupune că structurile bisericești ale Bisericii Ortodoxe Ucrainene a Patriarhiei Kievului și Bisericii Ortodoxe Autocefale a Ucrainei se vor uni într-o nouă biserică. La această biserică se va alipi și o parte a Bisericii Ortodoxe Ucraniene a Patriarhiei Moscovei.

Pe 15 octombrie 2018 Biserica Ortodoxă Rusă „a anunțat anumite decizii cu privire la Ucraina” la Sinodul de la Minsk.

Pe 11 octombrie 2018 Sinodul Ecumenic a susținut acordarea autocefaliei Ucrainei și a aprobat în mod oficial, că biserica-mamă a Ucrainei este Constantinopol. De asemenea, Sinodul a recunoscut nulă anatema dată Mitropolitului Bisericii Ortodoxe Ucrainene a Patriarhiei Kievului Filaret și primatului Bisericii Ortodoxe Autocefale a Ucrainei Macarie.

Conducerea Bisericii ortodoxe Ucrainene a Patriarhiei Kievului Filaret a declarat că în timpul apropiat va avea loc Soborul Arhieresc unificator pentru a crea Biserica Ucraineană autocefală.

 

Nastea Korenovskaia/ Hromadske
Foto: Patriarhul Bisericii Ortodoxe Ruse Kiril. Serviciul de presă al BOR