Câte zile nu va fi o anchetă privind Maidanul, atâtea zile nu voi mânca – avocata famililor Eroilor din Nebesnaiya sotnya, despre greva foamei
Avocata familiilor Eroilor din Nebesnaiya sotnya Evgeniya Zakrevskaya promite că va ține greva foamei atîta timp, cît nu vor fi investigate dosarele Maidanului.
Material de pe Hromadske
„Rada Supremă nu a votat amendamentul la Legea cu privire la Biroul de Investigații de Stat, care a permis anchetatorilor Procuraturii Generale a Ucrainei care investighează dosrele Maidanului să treacă la BIS și să continue investigațiile. De aceea, de astăzi, investigațiile nu se desfășoară (din 20 noiembrie procuratura și-a pierdut funcția de investigație preventivă, acum de aceasta se ocupă BIS, red.). Adică, pînă cînd Rada Supremă nu va vota amendamentul, anchetatorii nu vor fi transferați”, a explicat ea.
Zakrevskaya a subliniat că Maidanul apare în discuții de două ori pe an – în Ziua Libertății și pe 20 februarie, în ziua cînd au fost uciși cei peste o sută de oameni de pe Institutckaya.
„În realitate pe nimeni nu interesează aceste investigații, cu excepția avocaților, victimelor și figuranților acestui dosar. Am decis să mă folosesc de acest lucru pentru a nu lăsa ca această problemă mâine să fie uitată”, a spus ea.
De asemenea, apărătoarea consideră că APG, Parlamentul și BIS „pasează responsabilitatea” unul pe celălalt pentru că ancheta s-a oprit.
„Deși toți susțin că sînt interesați de investigarea dosarelor Maidanului. Dar pentru mine toate aceste asigurări s-au prăbușit după ședința de astăzi în cazul omorurilor de pe Institutskaya. Acolo au mărturisit Andrei Parubii și Serghei Pașinschi. După ședință m-am apropiat de Parubii și l-am întrebat de ce nu au votat amendamentul la Legea cu privire la BIS, iar el a spus că aude pentru prima dată despre această problemă”, a povestit Zakrevskaya.
Ea a adăugat că șeful fracțiunii „Slujitorul poporului” (Слуга народа) David Arahamiya a promis că amendamentul va fi votat pe 3 decembrie.
Reamintim, că pe 21 noiembrie, în playtoul 1+1 Zakrevskaya a anunțat că începe greva foamei, până când amendamentul pentru continuarea anchetei privind dosarul Maidanului nu va fi acceptat de Rada Supremă.
Grupul de avocați care reprezintă interesele Eroilor din Nebesnaiya sotnya cere președintelui Vladimir Zelensky să convoace o sesiune extraordinară a Radei Supreme, astfel încât deputații să voteze amendamentul la Proiectul de Lege privind transferul dosarului Maidanului.
Anterior, Zakrevskaya spunea, că dacă anchetatorii nu vor fi transferați, atunci dosarele Maidanului „vor fi transferate în gol”, în ciuda faptului că la BIS a fost creată deja o nouă sundiviziune pentru investigarea dosarelor Maidanului.